Poliția oferă detalii despre cazul copilului de 13 ani din Zalău care a decedat
Marți, 3 ianuarie a.c, la ora 17.20, Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a fost sesizat prin SNUAU 112 că, într-o locuință din municipiul Zalău, a fost găsit de către familie un copil în stare de inconștiență.
La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Zalău împreună cu un polițist criminalist.
Victima a fost identificată ca fiind un minor de 13 ani, din municipiul Zalău.
Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical, a fost declarat decesul acestuia. Corpul neînsuflețit al minorului va fi transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Sălaj, în vederea efectuării necropsiei și pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.
Din primele investigații efectuate de polițiști, nu există suspiciuni ca minorul să fi fost victima vreunei infracțiuni.
Polițiștii sălăjeni continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor și cauzelor producerii tragicului eveniment.
Având în vedere condițiile suspecte în care a decedat copilul, există bănuiala rezonabilă că acesta s-ar fi sinucis, informație care nu a fost confirmată de organele de cercetare penală. Medicii legiști vor stabilii cu exactitate cauzele morții.