Polițiștii au întocmit 3 dosare penale pentru operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept
Vineri, 10 decembrie, polițiștii sălăjeni au întocmit 3 dosare penale pentru efectuarea fără drept de operațiuni cu articole pirotehnice.
În baza planului de acțiune „Foc de artificii”, vineri, 10 decembrie, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Orașului Jibou au depistat în flagrant delict un cetățean chinez, care a expus spre vânzare, în orașul Jibou, articole pirotehnice din categoria F1, fără a fi autorizat în acest scop.
Polițiștii au ridicat în vederea confiscării 217 cutii conținând articole pirotehnice, respectiv 10.850 de bucăți.
De asemenea, s-a întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru comiterea infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, faptă prevăzută și pedepsită de art.37 lit.a din Legea nr.126/1995.
Tot vineri, 10 decembrie, la ora 21:00, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Jibou au depsitat 2 tineri, sub 16 ani, din comuna Cristolț, care aveau asupra lor 3 cutii de articole pirotehnice din categoria P1, iar polițiștii au stabilit că aceștia ar fi folosit, fără drept, în aceeași seară o cutie de astfel de articole, în spațiul public din localitatea Cristolț.
Polițiștii continuă cercetările pentru efectuarea fără drept de orice operațiuni cu articole pirotehnice, faptă prevăzută de art.37 lit.a din Legea nr.126/1995.
O astfel de faptă a fost constatată vineri, de polițiștii Biroului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase care au identificat în flagrant delict un tânăr, din comuna Valcău de Jos, care achiziționase 15 kilograme de articole pirotehnice, de diferite tipuri și mărci, din categoriile P1, F2 și F4, în total fiind 7.630 de bucăți de articole pirotehnice.
Polițiștii au întocmit dosar penal și au ridicat în vederea confiscării întreaga cantitate de articole pirotehnice.
Pentru conștientizarea de către populație a riscurilor la care se expune prin folosirea articolelor pirotehnice ilegale și consecințele nerespectării prevederilor în domeniu, poliţiştii sălăjeni reamintesc:
Articolele pirotehnice de divertisment din categoriile 1 (de exemplu: steluțe; lumânari scânteietoare; jerbe cu scântei; minifacle; minisori; inele de foc; sateliți) pot fi puse la dispoziția publicului cu vârsta peste 16 ani, iar cele din categoriile articolelor pirotehnice 2, 3 și 4, precum și a celor din categoriile articolelor pirotehnice de scenă ( T2) și P2 sunt interzise în ceea ce privește deținerea, utilizarea și vânzarea către publicul larg.
Articolele pirotehnice de scenă din categoria T1 și alte articole pirotehnice din categoria P1 pot fi puse la dispoziție pe piață numai persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani.
Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor și a mediului.
SE INTERZICE folosirea articolelor pirotehnice în următoarele condiții:
Între orele 24.00 – 06.00, cu excepția evenimentelor de interes local, național sau internațional, în baza aprobării autorităților locale;
La o distanță mai mică de 50 m de construcțiile de locuințe cu până la 4 niveluri și la mai puțin de 100 m față de cele cu peste 4 niveluri;
La o distanță mai mică de 500 m de instalațiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare și livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalațiile de gaze;
La o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
În locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;
Pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spații deschise cu aglomerări de persoane;
La o distanță mai mică de 500 m de păduri.
Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă:
Orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept;
Comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 și P1 către persoanele care nu au împlinit varsta de 18 ani;
Comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate de către pirotehnicieni.
Contravenții:
Contravențiile sunt prevăzute de art. 38 din Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive, republicată cu moficările ulterioare.
Sancțiunile contravenționale cu amendă pot fi aplicate și persoanelor juridice. În cazul persoanelor juridice, limitele minime și maxime ale amenzilor se majorează cu 100%.