Polițiștii din Zalău, permanent la datorie
În cadrul acțiunilor desfășurate pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi liniştii publice, polițiștii din Zalău au fost prezenţi zilnic în teren şi au intervenit ori de câte ori au fost solicitaţi.
Pentru siguranţa cetăţenilor, în perioada 5-11 mai a.c., poliţiştii Biroului Rutier şi cei de la Biroul de Ordine Publică au fost permanent la datorie, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranței publice.
În urma activităților, au fost constatate nouă infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, iar în baza probatoriului administrat un tânăr a fost reţinut.
De asemenea, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 428 de sancţiuni contravenţionale, valoarea acestora fiind de 66447 lei.
Dintre sancțiunile aplicate, 301 au fost la regimul circulaţiei rutiere, 118 la Legea 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, şase la OUG97/2005 privind domiciliul şi reşedinţa, iar diferența au constituit alte abateri.
Totodată, au fost reținute 15 permise de conducere, dintre care trei pentru nerespectarea regimului legal de viteză, două pentru pătrundere pe sensul opus de circulaţie, unul pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, unul pentru neacordarea de prioritate vehiculelor, iar cinci pentru alte abateri de la normele rutiere.
În perioada de referinţă, poliţiştii au soluţionat şi 14 dosare penale.
Reamintim tuturor cetățenilor că polițiștii sălăjeni acționează permanent pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea comunității, fiind pregătiți să intervină atunci când situaţia o impune.