Polițiștii sălăjeni au actționat în weekend pentru siguranța rutieră
În perioada 1 – 3 martie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj au continuat acţiunile pe şoselele sălăjene, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, a conducerii cu viteză excesivă, a depășirilor neregulamentare și, în general, a cauzelor generatoare de accidente rutiere.
În cadrul acțiunilor desfășurate, au fost legitimate 645 de persoane, au fost verificate 564 de autovehicule, iar ca urmare a abaterilor constatate în trafic, au fost aplicate 470 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 159.585 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, polițiștii rutieri au reținut 65 de permise de conducere și 4 certificate de înmatriculare.
Din totalul sancțiunilor aplicate, 190 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 29 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționate 12 depășiri neregulamentare, două sancțiuni au fost pentru neacordarea priorității de trecere, alte 3 sancțiuni pentru folosirea telefonului mobil la volan fără sistemul de tip „mâini libere”, iar 5 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea culorii semaforului electric. Totodată, au fost sancționați 49 pietoni, trei sancțiuni au fost aplicate pentru manifestarea unui comportament agresiv în trafic, a fost sancționată o oprire neregulamentară, iar 176 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
Totodată, conducătorii auto opriți în trafic au fost informați de polițiști despre faptul că, un conducător auto aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere, care provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei, va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.
De asemenea, conducătorii auto au fost informați despre faptul că, pe toate categoriile de drumuri publice, sunt obligați să folosească și în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă.