Polițistul din Jibou care se droga și cumpăra droguri pentru prieteni, achitat definitiv
Consumul de droguri și substanțe psihoactive cum se mai numesc, este un fenomen nociv care a ajuns în discuție inclusiv la nivelul CSAT, iar președintele României, Klaus Iohannis a declarat un război deschis împotriva acesti flagel. În schimb, se pare că „justiția e oarbă” sau timidă când este pusă să în fața unor situații clare în care spre exemplu un polițist care consumă frecvent droguri, care poartă pistol la serviciu, este achitat definitiv.
Pe de altă parte, procurorii DIICOT continuă lupta împotriva consumului de droguri și face acțiuni pentru descurajarea consumului, inclusiv prin activități de prevenire în școli, întâlniri cu elevii, cadrele didactice ș.a.m.d.
Ieri, 20 septembrie, Curtea de Apel Cluj a respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, împotriva sentinței de achitarea dată de Tribunalul Sălaj în 8 februarie 2023, în dosarul penal instrumentat de DIICOT Sălaj cu privire la polițistul Brândușe Mihai de la Poliția Orașului Jibou.
Solutia pe scurt: Respinge ca nefondat apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj împotriva sentinţei penale nr.13 pronunţată la data de 08.02.2023 de Tribunalul Sălaj. În baza art. 275, alin. 3, C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată prin punerea la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 20.09.2023 – potrivit portalului Curții de Apel Cluj.
Parlamentar: Dacă eram ministru de Interne, îl cercetam disciplinar și-l dădeam afară din Poliție
Fost șef al SNPPC, cel mai mare sindicat din Poliția Română, Dumitru Coarnă, actual deputat în Parlamentul României, ne-a declarat că:
„Sunt părghii în cercetarea disciplinară (nr. – pentru demitere). Avem posibilitatea declanșării unei proceduri administrative sau disciplinare de verificare în ceea ce privește comportamentul acestui polițist. Se fac cercetări, se dispune o cercetare disciplinare, comisie de disciplină și în funcție de elementele pe care le au în dosarul de cercetare disciplinară se poate dispune o sancțiune de la avertisment până la destituirea din funcția publică.
Dacă eram eu ministrul de Interne aplicam Legea 360, îl băgam în comisie de cercetare disciplinară și era destituit din funcția publică”.
Practic procurorii DIICOT îl acuză pe polițistul Brândușe Mihai că nu l-a dat în primire pe dealer-ul de droguri de la care tocmai el cumpăra droguri.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DIICOT Sălaj, polițistul Brândușe Mihai a cumpărat de mai multe ori droguri pentru el și pentru prietenii lui, pe care le consumau la comun la diferite ocazii, petreceri la cabane sau chiar de Revelion.
Deși polițistul Brândușe Mihai, agent de poliție la Poliția Orașului Jibou și-a recunoscut acuzațiile aduse de DIICOT Sălaj, magistrații Tribunalului Sălaj și cei ai Curții de Apel CLuj l-au achitat (!?) definitiv, motivând că infrațiunea de care este acuzat nu are legătură cu serviciul.
NOTĂ! = ??? Este lesne de înțeles atunci că polițiștii au liber la droguri, se pot droga și consuma substanțe psihoactive fără probleme. Ba mai mult, se înțelege că polițiștii nu sunt obligați să sesizeze organele abilitate când constată o infracțiune ??? =
Deși a recunoscut că cumpăra și consuma droguri, polițistul a fost achitat de Tribunalul Sălaj. Curtea de Apel Cluj a respins apelul procurorilor
Judecătorul a reținut aceiași stare de fapt reținută în rechizitoriul întocmit de procurorul DIICOT Sălaj și recunoscută de inculpatul Brândușe Mihai.
Chiar dacă la achitat pe inculpat, judecătorul de la Tribunalul Sălaj spune în sentința penală nr. 13 din 8 februarie 2023, că faptele comise de polițistul Brândușe Mihai, citez „neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu cu privire la sesizarea/constatarea infracțiunii pot fi analizate și pot produce consecințe, însă din altă prespectivă, disciplinară sau chiar penală, dar în raport cu alte texte de incriminare”.
Brândușe Mihai – polițist în timpul programului și consumator de droguri în timpul liber
Din rechizitoriul întocmit de procurorii DIICOT Sălaj, reies următoarele:
1. În perioada septembrie 2021 – februarie 2022, polițistul Brândușe Mihai a cumpărat droguri (substanțe susceptibile a produce efecte psihoactive) de trei ori, câte trei plicuri, la suma de 300 de lei
2. În perioada septembrie – februarie 2022, polițistul Brândușe Mihai a consumat de 3 ori droguri (substanțe susceptibile a produce efecte psihoactive)
3. Polițistul Brândușe Mihai a cumpărat, cu suma de 100-200 lei, de două ori, droguri „sub formă de cristale” (substanțe susceptibile a produce efecte psihoactive) pentru P. V.
4. Polițistul Brândușe Mihai a achiziționat de mai multe ori droguri (substanțe susceptibile a produce efecte psihoactive) cu ocazia unor petreceri la cabane (petreceri), substanțe din care consumau și prietenii lui
5. De Revelion, polițistul Brândușe Mihai a achiziționat droguri – 5 plicuri (substanțe susceptibile a produce efecte psihoactive) în valoare de 500 de lei, care au fost consumate împreună cu prietenii
Procurorul DIICOT Sălaj îl acuză pe polițistul Brândușe Mihai de la Poliția Oraș Jibou, că în nici una din situațiile prezentate mai sus nu a întocmit procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, nu a ridicat substanțele psihoactive vândute sau oferite de inculpatul M. V. și nu a sesizat organele judiciare cu privire la comiterea infracțiunii de efectuare fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Curtea de Apel Cluj a respins apelul declarat de procurorii sălăjeni și au menținut soluția de achitarea dată de Tribunalul Sălaj în 8 februarie 2023.
Pe scurt, procurorii de la DIICOT Sălaj l-au acuzat pe polițistul B. Mihai Alexandru că deși știa că în jurul său se consumă și vând droguri (12 acte materiale), acesta deși este polițist nu a sesizat organele de urmărire penală.
La data de 8 februarie, judecătorii Tribunalului Sălaj l-au achitat pe polițist pe motivul că fapta de care este acuzat nu există. Decizia a fost atacată cu apel de procurorii sălăjeni, iar la data de 20 septembrie, Curtea de Apel Cluj a respins apelul, astfel că polițistul a fost achitat definitiv.
Amintim că un tânăr polițist din cadrul Poliției Orașului Jibou, B. Mihai Alexandru, era acuzat de procurorii DIICOT Sălaj că deși știa că în jurul său se consumă și se vânde droguri, acesta nu a sesizat organele judiciare.
În cursul lunii iulie 2022, procurorii DIICOT Sălaj au trimis în judecată mai multe persoane din dosarul care îl vizează și pe polițistul din Jibou.
Mai mult, ceilalți inculpați din dosar sunt judecați pentru comiterea infracţiunilor de efectuarea fără drept de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive în formă continuat – peste 200 de acte materiale, dar și trafic de droguri de mare risc şi deținere de droguri de risc și de mare risc pentru consum propriu.
Nu ați precizat în reportaj că polițistul Brândușe este nepotul deputatului Balint Liviu (Como).