Pompierii au salvat o persoană căzută într-o fântână adâncă de 15 metri
Echipajele operative din cadrul Stației de Pompieri Hida și a Punctului de Lucru Sânmihaiu Almașului au intervenit luni după-masă în localitatea Zimbor, pentru a salva o persoană dintr-o fântână.
Către locul indicat s-au deplasat de urgenţă echipajele de salvatori cu autospeciale destinate salvării, dar şi un echipaj medical din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Sălaj, care se afla în apropiere întorcându-se de la o altă misiune.
Ajunși la locul solicitării, pompierii au găsit o persoană rămasă blocată într-o fântână. Aceasta a utilizat un troliu electric pentru a coborî în fântână cu scopul de a executa acțiuni de curățare/întreținere. Pe timpul coborârii, la o adâncime de 3m față de nivelul solului la dispozitivul menționat a apărut o defecțiune, astfel persoana a rămas blocată, susținându-se de marginea fântânii, fiind conștientă și cooperantă.
Cu mijloace de intervenţie specifice, salvatorii au extras persoana din fântâna adâncă de aproximativ 15 m. După acordarea asistenței medicale de urgență, aceasta a refuzat transportul la spital.
Intervenţia pompierilor sălăjeni a fost una contracronometru, întrucât victima putea în orice moment să se dezechilibreze și să cadă în apa adâncă.