Pompierii sălăjeni au ajutat la stingerea unui incendiu puternic izbucnit la o hală din Cluj
O hală situată pe Calea Baciului din Cluj-Napoca a luat foc în dimineaţa de joi, 15 februarie. Incendiul a avut loc în imediata apropiere a unor blocuri de locuinţe. Degajări uriaşe de fum.
Apelul de urgență a venit în jurul orei 7.30. Nu sunt până în prezent persoane care să solicite consult medical. Preventiv la fața locului s-a alocat și un echipaj SMURD”, a transmis ISU Cluj.
Fumul dens a fost vizibil din mai multe zone ale oraşului, fiind purtat de vânt până în cartierul Grigorescu şi apoi în Mănăştur.
Pompierii au transmis că au solicitat ajutor colegilor din judeţele vecine: „Incendiul este localizat. S-au solicitat în sprijin două autospeciale de stingere de la ISU Bihor și Salaj”, a precizat ISU Cluj.