Pornim la drum cu modelele eficienției liberale pentru bugete care vor dezvolta Zalăul

Zalăul a avut de suferit în ultimii ani din cauza unei execuții bugetare foarte slabe, mai ales în domeniul cheltuielilor de dezvoltare, unde s-au consumat doar în jur de 30 la sută din bugetul propus inițial. Am în vedere câteva obiective privind eficientizarea acesteia:

• Creșterea veniturilor din fonduri guvernamentale, europene etc.
• Reducerea cheltuielilor de funcționare
• Creșterea bazei de impozitare prin sprijinirea realizării de noi construcții industriale  si rezidențiale
• Optimizarea finanțărilor necesare în vederea cofinanțării proiectelor, prin utilizarea unor instrumente financiare flexibile (obligațiuni municipale).

În ultimii patru ani, am făcut parte din echipa condusă de Dinu Iancu Sălăjanu în cadrul administrației județene, echipă care a reuși să  facă într-un mandat investiții mai semnificative decât în ultimele trei decenii (practic, de când s-a reînființat Consiliul Județean Sălaj), iar într-un singur an –  2023 – am reușit să investim în dezvoltarea județului și pentru binele sălăjenilor, mai mult decât în întreaga perioadă 2004 – 2020.

La comanda Partidului Național Liberal, filiala Sălaj, executat de ZTV SRL, Cod AEP 21240015


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *