Prefectul Dari Toma anunță controale în tot județul înainte de Paște
Membrii Colegiului Prefectural Sălaj au aprobat, în cadrul şedinţei de marţi, o hotărâre vizând “Planul comun de acțiuni al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Sălaj, al Direcției de Sănătate Publică Sălaj și al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Sălaj în vederea pregătirii în condiţii corespunzătoare a Sărbătorilor Pascale 2022, la nivelul județului Sălaj”.
Potrivit acestui plan, instituţiile menţionate vor efectua controale, în perioada 12-21 aprilie, în pieţe agroalimentare, abatoare, măcelării, carmangerii, la unităţile care produc, depozitează sau comercializează produse de origine animală şi unităţi de alimentaţie publică.
În acelaşi context, a fost elaborat un comun al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, al Inspectoratului Județean de Jandarmi Sălaj și al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sălaj, pentru asigurarea ordinii publice și creșterea gradului de siguranță a cetățeanului în perioada premergătoare și în timpul Sărbătorilor Pascale.
“În cazul acestor controale, trebuie urmărit ca ceea ce ajunge pe masa de Paşti a sălăjenilor să fie în conformitate cu normele sanitar-veterinare în vigoare”, a punctat prefectul judeţului Sălaj, Dari Toma.