Prefectul Dari Toma prezent la depunerea jurământului de către noii soldați ai ISU Sălaj
Prefectul judeţului Sălaj, Dari Toma, a participat vineri, 29 aprilie, la ceremonialul depunerii jurământului militar a noilor soldați profesioniști (servanți) care au parcurs modulul formării individuale în vederea încadrării la Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Porolissum” al județului Sălaj.
“Tinerilor care astăzi depun jurământul pentru a deveni pompieri vreau să spun doar atât: intraţi pe un drum pavat cu glorie, dar şi cu multe riscuri şi greutăţi. A fi pompier e o onoare şi o mare responsabilitate. E onoarea de a face parte dintr-un corp de elită al Ministerului Afacerilor Interne, dar şi responsabilitatea de a avea în mâinile voastre viaţa şi bunurile cetăţenilor, în diversele situaţii de urgenţă.
A fi pompier este, deseori, despre sacrificarea vieţii personale şi de familie, despre riscuri şi pericole şi despre a te pune la dispoziţia celui aflat în dificultate.
Pentru a reuşi pe acest drum, în sprijinul vostru va fi, cu siguranţă, întreg colectivul în care tocmai intraţi, dar şi tehnica modernă din dotarea ISU Sălaj, pentru că, da, nu trebuie să ne ferim să spunem că ISU Sălaj este printre cele mai bine dotate inspectorate judeţene de pompieri din ţară.
În calitate de preşedinte al Comitetului judeşean pentru Situaţii de Urgenţă vreau să vă asigur că voi fi mereu alături de voi şi de întreg colectivul ISU Sălaj, pentru a putea servi cât mai bine, împreună, cetăţenii care, în momente de cumpănă, au nevoie de intervenţia pompierilor.
Vă urez succes, putere de muncă şi numai misiuni reuşite!”, le-a transmis prefectul Dari Toma noilor pompieri.