Prejudiciu de aproximativ 7000 de lei recuperat de poliţiştii din Zalău
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale, din cadrul Poliţiei Municipiului Zalău, continuă cercetările într-un dosar penal privind infracţiunea de furt, faptă constatată la începutul acestei săptămâni. Bănuiţi de comiterea faptei sunt trei persoane, cu vârste cuprinse între 16 şi 31 de ani, din judeţul Sălaj.
La data de 11 aprilie a.c., ora 7.40, poliţiştii au oprit, pentru control, un autoturism care efectua o cursă în regim de taxi, pe strada Tudor Vladimirescu din Zalău.
În autoturism se aflau în calitate de pasageri un adolescent de 16 ani, din comuna Românaşi, şi un tânăr de 31 de ani, comuna Bobota.
La controlul autoturismului, poliţiştii au identificat mai multe motoare electrice, iar din verificări s-a stabilit că aceştia din urmă ar fi sustras bunurile din incinta unei societăţi comerciale, din municipiul Zalău.
În continuarea cercetărilor a reieşit faptul că cei doi ar fi fost sprijiniţi în activitatea infracţională şi de un zălăuan de 19 ani.
Prejudiciul în valoare de aproximativ 7000 de lei a fost recuperat.
Cercetările sunt continuate de poliţişti pentru documentarea şi probarea întregii activităţi infracţionale.