Premierul Ciolacu le urează succes tuturor elevilor care susţin Evaluarea Naţională
Prim-ministrul Marcel Ciolacu le urează succes tuturor elevilor care susţin Evaluarea Naţională subliniind că educaţia este şi va rămâne o prioritate pentru Guvernul condus de el.
„Mult succes tuturor elevilor care încep astăzi Evaluarea Naţională! Am luat decizia corectă atunci când am lăsat deoparte discuţiile politice pentru ca elevii să îşi poată da astăzi examenele la timp! Educaţia este şi va rămâne o prioritate pentru acest Guvern!”, este mesajul postat pe Facebook de Ciolacu.
Peste 161.500 de absolvenţi ai clasei a VIII-a susţin luni prima probă a Evaluării Naţionale, cea de Limba şi literatura română. Aceasta va fi urmată de proba la Matematică, miercuri. De asemenea, proba la limba şi Literatura maternă este programată joi, 22 iunie, iar toate cele trei probe sunt scrise.