Premierul Nicolae Ciucă: 250 milioane de euro pentru proiecte de eficiență energetică
Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, marţi, lansarea unui apel de proiecte în valoare de 250 de milioane de euro pentru investiţii de eficienţă energetică, măsură care vine în sprijinul autorităţilor locale afectate de criza energetică şi care se confruntă cu creşteri de preţuri la utilităţi.
„Dăm startul unui apel de proiecte în valoare de 250 de milioane de euro pentru proiecte de eficiență energetică. Măsura de astăzi vine în sprijinul autorităților locale afectate de criza energetică și care se confruntă cu creșteri de prețuri la utilități. Bugetul total alocat schemei de finanțare este de 500 de milioane de euro, iar aceste fonduri pot fi utilizate pentru investiții în capacităţi de producere a energiei din surse regenerabile, atât pentru consum propriu, cât și pentru comercializare. Încurajăm astfel primăriile și consiliile județene să implementeze acest tip de proiecte, așa încât facturile pentru școli, spitale, iluminat public să fie considerabil reduse. În această perioadă, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene implementează măsuri în valoare totală de 1 miliard de euro pentru eficiență energetică, în vederea sprijinirii mediului de afaceri și a autorităților locale afectate de criza produsă de războiul din Ucraina”, a scris premierul Nicolae Ciucă.
Autorităţile publice pot aplica în cadrul unui apel de proiecte în valoare de 250 milioane de euro pentru a obţine finanţare în vederea realizării de investiţii în echipamente şi utilaje destinate obţinerii independenţei energetice, a informat, marți, și Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, potrivit Agerpres.
În total, autorităţile locale vor avea la dispoziţie 500 de milioane de euro pentru sprijinirea investiţiilor în capacităţi de producere a energiei din surse regenerabile, atât pentru consum propriu, cât şi pentru comercializare, precizează ministerul de resort.
„Având în vedere efectele crizei din Ucraina, care au condus la creşterea preţului la materialele de construcţii în medie cu peste 60%, în timp ce preţul la utilităţile publice (energie, gaze naturale, combustibil) a crescut în medie cu peste 40%, Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare, implementează în această perioadă măsuri în valoare totală de 1 miliard de euro, pentru sprijinirea mediului de afaceri şi a autorităţilor locale. 500 de milioane de euro sunt alocate pentru eficienţa energetică a autorităţilor publice locale, care sunt nevoite să suporte din bugetele locale fondurile necesare pentru cheltuielile de funcţionare ale serviciilor publice din educaţie şi din sănătate (…) Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare, dă startul, în data de 08 noiembrie 2022, ora 10.00, apelului de proiecte dedicat autorităţilor administraţiei publice locale – Măsuri pentru sprijinirea investiţiilor în capacităţi de producere energie din surse regenerabile pentru consum propriu la nivelul autorităţilor publice locale”, se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, apelul se aplică pentru proiectele care propun ca acţiuni investiţii în echipamente, utilaje, dotări specifice necesare pentru obţinerea de energie din surse regenerabile (cu excepţia biomasei), destinată consumului propriu. În categoria surselor de energie regenerabile se încadrează utilizarea următoarelor surse: eoliană, solară, aerotermală, geotermală, hidrotermală şi energia oceanelor, energie hidraulică, gaz de fermentare a deşeurilor, denumit şi gaz de depozit, şi gaz de fermentare a nămolurilor din instalaţiile de epurare a apelor uzate şi biogaz.
În cadrul programului se vor finanţa următoarele tipuri de proiecte: realizarea capacităţilor de producere energie electrică şi/sau termică în cogenerare din surse de energie regenerabilă cu excepţia biomasei pentru consum propriu; realizarea capacităţilor de producere energie electrică sau termică din surse de energie regenerabilă, cu excepţia biomasei, pentru consum propriu.
În cazul proiectelor propuse, categoriile de investiţii sunt: investiţii în echipamente, utilaje, dotări specifice necesare pentru obţinerea de energie din surse regenerabile destinată consumului propriu de energie al autorităţilor publice locale.
Ministerul de resort menţionează că, în categoria utilizării surselor de energie regenerabile se încadrează panourile fotovoltaice, utilizarea apei geotermale, utilizarea energiei eoliene în zonele unde există potenţial de utilizare a energiei vântului, precum şi alte surse de energie regenerabile definite (conform art. 2 din Legea nr. 220/2008, cu modificările şi completările ulterioare), investiţii în realizarea de unităţi de cogenerare, trigenerare noi destinate obţinerii de energie din surse regenerabile pentru consumul propriu al autorităţilor publice locale.
Pentru proiectele care vizează realizarea capacităţilor de producţie a energiei electrice şi/sau termice din surse regenerabile de energie cu excepţia biomasei pentru consum propriu grantul se acordă în lei sub forma rambursării cheltuielilor efectuate şi va fi de minimum 500.000 de euro şi nu poate depăşi cinci milioane de euro, echivalent în lei la cursul Inforeuro din luna anterioară depunerii cererii de finanţare/proiect de investiţii.
Apelul se va încheia pe data de 16 noiembrie 2022, la ora 17:00.
Cererile de finanţare se vor depune prin aplicaţia electronică IMM Recover, cu toate anexele solicitate prin Ghidul solicitantului.
Un alt apel ce urmează să fie lansat în următoarea perioadă vizează sprijinirea autorităţilor publice locale pentru producerea energiei regenerabile în vederea comercializării. Apelul, cu un buget de 250 de milioane de euro, se aplică pentru proiectele care propun ca acţiuni investiţii în echipamente, utilaje dotări specifice necesare pentru obţinerea de energie din surse regenerabile (cu excepţia biomasei), destinată comercializării. În categoria surselor de energie regenerabile se încadrează utilizarea urmatoarelor surse: eoliană, solară, aerotermală, geotermală, hidrotermală şi energia oceanelor, energie hidraulică, gaz de fermentare a deşeurilor, denumit şi gaz de depozit, şi gaz de fermentare a nămolurilor din instalaţiile de epurare a apelor uzate şi biogaz.
Acest program se va finanţa realizarea capacităţilor de producere energie electrică şi/sau termică din surse regenerabile de energie, cu excepţia biomasei, pentru comercializare. Pentru aceste investiţii sunt eligibile următoarele categorii de cheltuieli: cheltuieli privind dotări pentru obţinerea de energie din surse regenerabile; cheltuieli privind realizarea, achiziţionarea, modernizarea de capacităţi de producţie noi sau existente la momentul depunerii cererii pentru finanţare, pentru obţinerea de energie din surse regenerabile; cheltuielile de preluare, conectare a energiei în sistemul energetic naţional.
Grantul se acordă în lei, sub forma rambursării cheltuielilor efectuate, iar valoarea va fi de minimum cinci milioane de lei şi nu poate depăşi 15 milioane de euro, echivalent în lei la cursul Inforeuro din luna anterioară depunerii cererii de finanţare/ proiect de investiţii.
MIPE precizează că, separat, în această perioadă, are deschise apeluri de proiecte pentru eficienţa energetică a mediului de afaceri în valoare de 500 de milioane de euro.