Premierul Nicolae Ciucă: Sper ca până la finalul anului să putem avea Legea certificatului COVID
Șeful Guvernului, Nicolae Ciucă a declarat că până la finele anului Legea privind certificatul COVID urmează să fie adoptată, într-o formă agreată cu specialiştii în materie.
„Este, în momentul de faţă, (…) un proiect care este în dezbatere se discută cu fiecare dintre specialişti şi sperăm ca într-un timp cât se poate de rezonabil să ajungem la o concluzie, să mergem în Parlament şi până la sfârşitul anului să putem să avem această Lege a certificatului COVID, care, încă o dată, el se va înscrie în parametrii reali a ceea ce înseamnă incidenţa bolii şi, de asemenea, ceea ce înseamnă oamenii care au trecut prin boală, oamenii care beneficiază de teste. Este o chestiune care urmează să fie dezbătută şi finalizată cu cei care sunt îndrituiţi şi au cunoştinţele necesare pentru acest lucru”, a declarat Nicolae Ciucă, joi, potrivit Agerpres.
Despre adoptarea legii certificatului Covid, ministrul Sănătății Alexandru Rafila a spus că depinde de Parlament.
„Cu siguranță în această lună vom avea o decizie care să permită luarea unor măsuri. Discutam despre o variantă care să permită introducerea sau renunțarea la certificatul Covid în funcție de anumiți parametri epidemiologici măsurabili și cunoscuți din vreme de către toată lumea”, a afirmat acesta.