Președintele CNS, Andrei Baciu (PNL) a demisionat din funcție. Este audiat de DNA
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni, că a vorbit cu Andrei Baciu, şi nu a fost nevoie să îi ceară demisia, a fost o demisie de onoare a acestuia din funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Sănătate, în urma apariţiei numelui său în dosarul achiziţiei de vaccinuri din pandemiei. Ciucă a mai spus că Florin Cîţu nu trebuie să îşi dea demisia din partid, atât timp cât dosarul nu a fost trimis în judecată şi a precizat că acesta nu a demisionat din grupul de la Senat.
”Am vorbit cu domnul Baciu, nu a fost nevoie să îi cer demisia, a fost o demisie de onoare, considerând că odată ce i-a fost vehiculat numele în acel dosar îşi va da demisia de la Casa de Sănătate”, a spus Ciucă înainte de şedinţa conducerii PNL.
Liderul PNL a fost întrebat şi dacă senatorul Florin Cîţu, şi el implicat în acest dosar, va rămâne în partid.
”Atât timp cât dosarul nu a fost trimis în judecată, aşa cum este prevăzut în statut nu trebuie să-şi dea demisia din partid”, a spus Ciucă.
Întrebat dacă Florin Cîţu şi-a dat demisia din grupul parlamentar de la Senat, Ciucă a spus: ”Până în acest moment, nu”.