Președintele TSD Sălaj, Vlad Pașcalău, mesaj de încurajare pentru elevii care dau examene
Peste 160.400 de absolvenți ai clasei a VIII-a au fost înscriși pentru a susține Evaluarea Națională, anunță Ministerul Educației, într-un comunicat de presă, transmis cu o zi înainte de a începe examenele.
Marți, 25 iunie, elevii de clasa a VIII-a dau proba scrisă la limba și literatura română. Accesul în sală al elevilor este permis între orele 8 – 8.30, mai spune Ministerul Educației. Nu este permis accesul în sala de examen cu manuale, dicționare, notițe, însemnări, cărți, care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și cu telefoane mobile sau instrumente electronice de calcul, de stocare de informații sau de comunicare.
“Peste 160.400 de absolvenți ai clasei a VIII-a au fost înscriși în vederea susținerii examenului, organizat în 3.392 de unități de învățământ/centre de examen, conform datelor transmise de inspectoratele școlare județene”, anunță Ministerul Educației.
Liderul TSD Sălaj, Vlad Pașcalău, viceprimarul Orașului Jibou, a ținut să transmită un mesaj de încurajare tuturor elevilor care în această perioadă dau examene.
„Voința de a reuși este adevărata cheie a succesului.Este cea mai bună armă pentru a depăși încercările vieții. Numai așa vei merge pe calea succesului. Colectivul TSD Sălaj urează succes tuturor elevilor la examene”, transmite președintele Vlad Pașcalău.