Primăria Jibou a alocat bani suplimentari pentru achiziționarea de echipamente medicale pentru pacienții COVID-19
Prefectul judeţului Sălaj, Dari Toma, a efectuat, miercuri, o vizită de lucru la Spitalul Orăşenesc “Dr. Traian Herţa” Jibou, pentru a analiza, împreună cu conducerea acestei unităţi spitaliceşti, modul de gestionare a activităţii ce vizează internarea şi tratarea pacienţilor cu COVID-19. La întâlnire a fost prezent şi primarul oraşului Jibou, Dan Ghiurco, în condiţiile în care spitalul se află în subordinea Consiliului Local.
Una din problemele prezentate de managerul Corina Micle a fost insuficienţa surselor de oxigen pentru tratarea pacienţilor ce au nevoie de un aport de oxigen.
Directorul medical, doctorul Gabriel Goron, a atras atenţia la rândul său că în ultimele zile a crescut numărul de pacienţi cu COVID-19, spitalul fiind aproape de atingerea capacităţii maxime de internare, iar medicii suprasolicitaţi.
Primarul Dan Ghiurco a precizat, în acest context, că administraţia locală a alocat recent fonduri pentru achiziţia a două tuburi de oxigen de mare capacitate şi a patru concentratoare, însă necesarul spitalului pentru a putea trata corespunzător numărul în creştere de pacienţi este mult mai mare.
Prefectul Dari Toma a mulţumit conducerii spitalului şi personalului medical pentru efortul depus până în prezent şi a precizat că va face toate demersurile care ţin de funcţia pe care o ocupă pentru a spori capacitatea spitalului de răspuns la contextual epidemiologic actual, printr-o dotare corespunzătoare cu aparatură medicală şi medicaţie specifică.
Important de amintit este și faptul că sub conducerea primarului Dan Ghiurco, Spitalul Orășenesc Jibou a beneficiat de sume importante de la bugetul local pentru lucrări de reabilitare și modernizare a saloanelor, spatii, cabinete medicale, dotări, aparatură medicală, inclusiv un lift pentru pacienți.