Primăria Someș Odorhei continuă investițiile și pregătește noi proiecte pe CNI și Anghel Saligny
Comuna Someș-Odorhei are o nouă conducere, în persoana primarului liberal Șandor Ioan și echipa PNL, după ce timp de 20 de ani primăria a fost condusă de sociali-democrați. Primarul Șandor Ioan a câștigat alegerile locale cu un scor de peste 60 % din totatul votanților, reușind să învingă PSD-ul după două decenii.
Noul Consiliu Local Someș-Odorhei 2020-2024 este format din 11 consilieri:
PNL 6 consilieri – Goron Ovidiu – președinte Comisia economică
Petruț Ioan – președinte Comisia pentru învățământ, sport religie, etc.
Ramona Bostan – viceprimar
Gavra Victor, Roman Dan, Ciatarâș Radu Vasile
PSD are 3 consilieri locali, USR 1 consilier local, PMP 1 consilier local.
Unul dintre profesioniștii echipei PNL este viceprimarul comunei Ramona Bostan. Ramona Bostan este printre cele două viceprimărițe din PNL Sălaj, are 41 de ani, este căsătorită și are un copil. Ramona este de profesie jurist cu studii superioare în drept.
Primarul Șandor Ioan anunță că au demarat lucrările de construire a unui teren sintetic în localitatea Inău cu fonduri europene obținute prin GAL – valaore 60.000 euro.
Proiectul de reabilitare drumuri și străzi în Șoimuș este aproape finalizat, au fost turnate ambele straturi de asfalt pe o lungime totală de aproximativ 6 kilometri. În cadrul proiectului au fost realizate șanțuri betonate, 109 podețe și accese către proprietăți, urmând turnarea betonului pe podețe, trasarea drumului și montarea indicatoarelor rutiere.
S-au finalizat lucrările la rețeaua de canalizare menajeră în localitățile Inău și Someș Odorhei, lucrări care continuă de DJ 108A până la stația de epurare din Jibou. Urmează să fie instalate cele 14 stații de pompare și să fie realizate traversările sub calea ferată. Lucrarea are termen de finalizare anul 2022. Aproximativ 800 de gospodării vor fi racordate la rețeaua de canalizare.
În luna octombrie încep lucrările de modernizare a iluminatului public din comuna Someș Odorhei. Primăria va realiza aceste lucrări în două etape, finanțarea fiind asigurată de la Fondul de Mediu. În prima etapă vor fi schimbate 304 corpuri de iluminat și vor fi montate becuri led în Inău și Someș Odorhei, în valoare de 480.000 lei. Al doilea proiect în care sunt cuprinse toate localitățile din comună prevede schimbarea în întregime a rețelei de iluminat public și montarea de corpuri de iluminat cu becuri led.
Grădiniță și creșă nouă la Someș Odorhei
Înainte de începerea anului școlar, Primăria a finalizat lucrările de modernizare și reabilitarea a Grădiniței cu program normal din Someș Odorhei. Reabilitarea a cuprins schimbarea acoperișului, zugrăveli interioare, exterioare, izolare termică, instalații, grupuri sanitare, pardoseli, tâmplărie uși și geamuri, amenajare curte, gard, porți, centrală termică, dotări, mobilier, etc. Grădinița are un număr de 48 de copii. Lucrările de la noua creșă din Someș Odorhei sunt finalizate în proporție de 80 %. Au rămas de executat instalațiile și dotările: mobilier, centrală, amenajare grupe, dotarea bucătăriei, centrală termică. Creșa este o construcție nouă, amplasată lângă grădiniță și are o capacitate de 24 de locuri. Termenul de finalizare este anul 2022.
Școala Gimnazială Someș Odorhei a fost dotată cu echipamente IT. 150 de tablete au fost achiziționate de Primărie din bugetul local, urmând ca suma să fie decontată din fonduri europene. Proiectul cuprinde și achiziția de laptopuri pentru cadrele didactice.
Primăria Someș Odorhei depune 5 proiecte pe „Programul Anghel Saligny”
- Asfaltarea DC 18 în lungime de 4 kilometri
- Reasfaltarea străzilor din localitatea Inău
- Amenajare șanțuri betonate și podețe pe DC 17 și DC 18
- Eficientizare Școala Gimnazială din Someș Odorhei și Școala din Domnin (reabilitare)
- Extinderea rețelei de gaze naturale în satele Bârsa, Domnin și Șoimuș
Primăria Someș Odorhei are un proiect depus la Compania Națională de Investiții București care se află într-un stadiu foarte avansat pentru care este aprobată finanțarea, respectiv reabilitarea DC 14 – drum calamitat Inău – Noțig.
În lista sinteză a CNI București mai sunt cuprinse următoarele proiecte de investiții:
- Reabilitare dispensar uman Someș Odorhei
- Reabilitare cămin cultural Someș Odorhei
- Reabilitarea cămin cultural Inău
În cadrul dispensarului uman din Someș Odorhei a fost deschis un cabinet stomatologic care vine în ajutorul cetățenilor pentru a nu mai fi nevoiți să facă deplasări în alte localități.
Cabinetul stomatologic este coordonat de dr. Turău Andreea – medic stomatolog. Programul cabinetului este de Luni până Vineri: 9.00 – 17.00 sau pentru urgențe tel. 0739 920042. Consultațiile sunt gratutite atât pentru copii, cât și pentru adulți.
Primăria Someș Odorhei este pregătită pentru sezonul de iarnă
Pregătirile pentru perioada de iarnă sunt în toi, iar primăria a asigurat necesarul de lemne de foc pentru încălzirea unităților de învățământ. Primarul Șandor Ioan spune că a demarat procedurile pentru serviciile de deszăpezire și achiziționarea de materiale antiderapante. În plus, angajații primăriei s-au asigurat că toate utilajele din dotare sunt pregătite din punct de vedere tehnic.
„Ne străduim să avem de toate în comună. Problema reală, și nu doar la noi, este că satele rămân tot mai pustii. Din păcate sunt zeci de case goale, foarte mulți oameni sunt în vârstă și se duc pe rând, iar tinerii își duc traiul prin străinătate sau la oraș. Sper ca toate facilitățile pe care le avem aici să-i determine pe cei mai tineri să vină acasă, să locuiască și să muncească aici”, spune primarul Șandor Ioan.