Primăria Surduc a finalizat lucrările la mai multe obiective de investiții importante din comună
Comuna Surduc este condusă de primarul Alin Băbănaș, aflat la al doilea mandat. Anul acesta se arată un an foarte bun pe partea de dezvoltare, iar după ce a fost aprobat bugetul pentru investiții pe anul 2022, administrația locală a început să deschidă mai multe șantiere.
Podul peste râul Someș la Turbuța este aproape gata, urmează asfaltarea străzilor
Primarul Alin Băbănaș a demarat în mandatul trecut cel mai mare proiect de investiții din istoria comunei, respectiv construirea unui pod rutier peste râul Someș la Tubuța, astfel că cetățenii mai au foarte puțin de așteptat până se vor bucura din plin de această investiție importantă.
Zilele trecute s-au montat parapeții de siguranță pe ambele părți ale podului și au fost fixați stâlpii de iluminat public. În aceste zile se lucrează intens la amenajarea celor două rampe de acces/ieșire pe pod. În luna mai, cel mai probabil, urmează turnarea celui de-al doilea strat de beton și asfaltarea podului, marcajul rutier și apoi podul poate fi dat în folosință.
Tot în luna mai vor începe lucrările de asfaltare pe străzile propuse a fi modernizate în localitatea Turbuța. Este vorba de un proiect care cuprinde un număr de 10 străzi în lungime totală de 2,4 kilometri.
Străzile care urmează să fie asfaltate sunt: Zăpodie, La Pașca, Salonica, Opriș Viorel, Piclău II, Pe Deal, Bisericii, La Cimitir, Pe Părău, Colnic.
Microbuze școlare electrice și stații de încărcare prin PNRR
Primăria Comunei Surduc a depus la Ministerul Educației o cerere de finanțare pentru achiziționarea a două microbuze școlare electrice și stații de încărcare. Sumele vor fi atrase din fonduri europene prin Programul Național de Redresare și Reziliență.
S-au finalizat lucrările la dispensarele umane din Surduc și Tihău, la Căminul Cultural din Tihău și la vestiarele de la terenul sintetic din Tihău
O serie de investiții importante au fost finalizate luna aceasta la Surduc. Primăria a finalizat lucrările de modernizare și reabilitare exterioară la cele două dispensare umane din Surduc și Tihău. Au fost finalizate lucrările și la Căminul Cultural din Tihău, dar și la vestiarele de la terenul sintetic din Tihău, unde urmează să fie achiziționat și mobilierul specific.
Lucrările de modernizare și reabilitare exterioară au vizat în general: schimbarea acoperișului acolo unde s-a impus, zugraveli exterioare (minerală), amenajare curte și trotuare cu pavaj, garduri și porți, etc.
S-a semnat contractul pentru amenajamentul silvic
Pentru ca Primăria Surduc să poată vinde cetățenilor din comună lemne de foc din pădurea Primăriei este necesar ca din 10 în 10 ani să se facă amenajament silvic, ce presupune măsuri menite să asigure aducerea și păstrarea pădurilor în stare corespunzătoare din punctul de vedere al funcțiilor ecologice, economice și sociale pe care acestea le îndeplinesc și este activitate de dezvoltare tehnologică.
Primar Surduc, Alin Băbănaș: „O preocupare constantă este atragerea de noi fonduri pentru investiții”
„Lucrările la podul rutier peste râul Someș de la Turbuța avansează foarte bine, urmând să fie finalizate în cel mai scurt timp. În luna mai vor începe lucrările de asfaltarea a străzilor din satul Turbuța, o localitate care își va schimba foarte mult aspectul la finalizarea acestor lucrări.
Recent am finalizat patru obiective de investiții – cele două dispensare umane din Surduc și Tihău, căminul cultural Tihău și vestiarele de la terenul sintetic din Tihău. Sper ca cetățenii să se bucure pe deplin de aceste lucrări care vor aduce un plus de confort în comuna noastră. Am semnat contractul pentru realizarea amenajamentului silvic, foarte necesar și care se face o dată la 10 ani.
O preocupare constantă a Primăriei Surduc este atragerea de noi fonduri pentru investiții, astfel că prin PNRR vrem să achiziționăm două microbuze școlare electrice și stații de încărcare, totul pentru elevii Liceului Tehnologic Nr. 1 Surduc”, a declarat primarul Alin Băbănaș.
FELICITĂRI! Domnului primar și tuturor celor care îl susțin în deciziile pe care le ia pentru bunăstarea comunității. ❤