Primăria Zalău decontează radiografii dentare pentru elevii din municipiu
Pe lângă investițiile pentru dezvoltarea rețelei de medicină școlară comunitară, respectiv înființarea unor noi cabinete medicale școlare și cabinete stomatologice, la inițiativa primarului Ionel Ciunt vor fi decontate radiografiile dentare pentru efectuarea de intervenții stomatologice în cadrul cabinetelor medicale școlare.
Astfel, Primăria Municipiului Zalău, prin Direcția de Asistență Socială – Serviciul Cabinete medicale școlare și asistență medicală comunitară, acordă sprijin financiar în vederea decontării radiografiilor dentare necesare efectuării intervențiilor stomatologice la cabinetele medicale stomatologice școlare. Cabinetele stomatologice funcționează în cadrul Liceului cu Program Sportiv „Avram Iancu” și a Școlii Gimnaziale „Iuliu Maniu”, iar în viitorul apropiat va deveni funcțional și cabinetul dentar din incinta Liceului Tehnologic „Voievodul Gelu”.
În acest sens a fost întocmit contractul cu furnizorul de servicii specializat pentru efectuarea acestor radiografii, fiind făcut încă un pas pentru acordarea de servicii stomatologice de calitate, în cabinetele medicale dentare școlare.
Beneficiarii acestui sprijin financiar sunt copiii și elevii din unitățile școlare din învățământul primar, gimnazial și liceal din Municipiul Zalău, în funcție de arondarea unităților de învățământ la cabinetele medicale școlare.
Pentru a beneficia de radiografii dentare decontate, • medicul stomatolog din cadrul cabinetului medical școlar identifică elevii care au nevoie de radiografie dentară; • ulterior, medicul stomatolog din cadrul cabinetului școlar direcționează elevii către laboratorul de radiologie dentară care a încheiat cu DAS Zalău un contract de prestări servicii; • elevul va prezenta medicului stomatolog radiografia dentară și ci copia după actuld e identitate (certificatd e naștere/CI); • DAS Zalău întocmește lunar un referat și o decizie cu toți elevii care au beneficiat de radiografie dentară în luna precedentă.