Primarul Alin Băbănaș a depus încă două proiecte de investiții pe Programul Anghel Saligny
Alin Băbănaș – primarul Comunei Surduc, a pregătit și a depus încă două proiecte de investiții pe Programul Național de Investiții Anghel Saligny, pe lângă proiectele privind rețeaua de canalizare și asfaltarea a 6,4 kilometri de străzi.
- Construire pod peste râul Almaș în loc. Tihău – lungime 70 metri, valoare 5,6 milioane lei
- Construire pod peste râul Brîglez – lungime 36 metri, valoare 3,2 milioane lei
Primăria Surduc a depus pe Programul Național de Investiții Anghel Saligny, un număr de 4 proiecte, în valoare totală de 64,5 de milioane de lei (13 milioane de euro).
„Modernizarea infrastructurii de drumuri și străzi reprezintă unul dintre principalele obiective în mandatul meu, iar pe lângă investițiile privind introducerea utilităților (apă, canalizare), consider că facem un pas important în dezvoltarea comunei pentru ca cetățenii să beneficieze de un trai mai bun”, declară primarul Alin Băbănaș.
Primăria Surduc cu sprijinul Consiliului Județean Sălaj construiește o rigolă pluvială acoperită în satul Solona în lungime de 50 metri pentru ca apa să nu mai curgă pe drum și să erodeze strada. Valoare lucrărilor este de 32.000 lei. Aceste lucrări completează lucrările deja realizate în anii trecuți când s-au mai construit circa 150 de metri de rigolă pluvială din beton acoperită.
După ce anul trecut Primăria Surduc a montat mai multe indicatoare rutiere și a extins sistemul de supraveghere video, pentru siguranța circulației rutiere recent au fost montate mai multe oglinzi stradale în satele Surduc, Tihău și Brîglez, în locurile și intersecțiile predispuse accidentelor.
In 30 de ani ,na avut Surducul primar care să muncească pentru comuna.Felicitari !!! Veți avea de la cei care vor putea ajunge până în fața porții casei lor cu mașina nu prin nămol in cizme de cauciuc.si nu numai Felicitări !! Felicitări !! Felicitări.