Primarul Bercean Alexandru, campion în administrație, dar și la fotbal cu naționala primarilor din România
Naționala primarilor din România la fotbal s-a aflat în această săptămână în Republica Moldova, la Chișinău, la un Turneu European de Fotbal al Primarilor, organizat de Congresul Autorităților Locale din Moldova, la care au ținut să fie prezente echipele naționale ale primarilor din Cehia, Slovacia, Ucraina, România și, evident, țara gazdă Republica Moldova.
După meciurile aprig disputate, naționala României a reușit să învingă și să câștige turneul. Unul dintre cei mai tineri jucători, care dovedește că știe să joace și dincolo de careul comunal, în plan internațional, atunci când culorile roș-galben-albastre i-o cer, este primarul Comunei Meseșenii de Jos, Bercean Alexandru, cel mai tânăr primar din județ și unul foarte performant care a demonstrat în administrația publică locală.
Primarul Bercean Alexandru a reprezentat Sălajul și România cu cinste!
Despre partidele disputate la Chișinău și spiritul care a dominat naționala primarilor de comune din România, edilul Bercean Alexandru a declarat:
„Sunt onorat că am fost din nou selecționat din cei 20 de primari din țară la acest turneu amical internațional la care am participat noi, Republica Moldova, țara gazdă, Cehia, Slovacia și Ucraina.
A fost un turneu desfășurat cât se poate de serios, atât ca organizare, cât și ca jocuri disputate. Am reușit să câștigăm fiecare joc și m-am dedicat 100% de fiecare dată când am intrat în teren.
Cel mai important este însă faptul că această echipă națională chiar a prins contur, avem un program strict. Ne întâlnim foarte mulți primari, chiar dacă suntem din diferite partide și discutăm probleme administrative legate de proiecte de dezvoltare la noi în comunități, sfaturi, ajutor, susținere, având o relație apropiată chiar dacă suntem la distanțe mari, unii de alții.
Ne pregătim pentru campionatul european din 2024 din Germania și ne bucurăm că am câștigat locul întâi și că reprezentăm țara noastră, la naționala primarilor, cu mândrie.
Personal, mă bucur că reprezint comuna Meseșenii de Jos, județul Sălaj și Asociația Comunelor din România Filiala Sălaj, fiind singurul din acest județ”.
Naționala primarilor din România se pregătește pentru Campionatul European de Fotbal rezervat primarilor în 2024 în Germania, unde sperăm ca internaționalii români, aleși ai obștii să facă o figură frumoasă.