Primarul Comunei Pericei, Boncidai Csaba, a devenit formator și va pregăti primarii din întreaga țară
În perioada 23-27 februarie s-a desfășurat la Hotelul Cota O Mie, din comuna Moroeni, județul Dâmbovița, al doilea modul al sesiunii de formare de formatori organizată de Asociația Comunelor din România – ACoR, în cadrul proiectului „Îmbunătățirea accesului și a calității serviciilor pentru cetățeni – o administrație publică transparentă și responsabilă”, finanțat prin Granturile Norvegiene.
La modulul 2 al sesiunii de formare au participat 19 cursanți, dintre care 12 selectați de ACoR, 6 selectați de partenerul Asociația Municipiilor din România – AMR și un reprezentant din Republica Moldova.
Printre primarii selectați de ACoR România se numără și primarul Comunei Pericei, Boncidai Csaba, singurul primar din Sălaj care a absolvit cursul de formator și urmează să pregătească profesional alți primari din județ, dar și la nivel regional sau național.
Participanții la sesiunea de formare au susținut prezentări și au participat la exerciții pentru pregătirea sesiunii de examinare.
Astfel, în data de 27 februarie 2021 a avut loc examenul de absolvire a cursului în prezența comisiei desemnate de Secretariatul Tehnic al AJPIS Dâmbovița. Toți cei 19 absolvenți ai cursului urmând a primi certificatul de absolvire pentru ocupația de Formator.
Absolvenții cursului selectați de ACoR și AMR vor susține, în calitate de formatori, sesiunile de formare la nivel județean și regional (80 de sesiuni de formare organizate de ACoR și 41 de sesiuni de formare organizate de AMR), ce vor fi organizate în cadrul proiectului.
„Faptul că am obținut acest certificat de formator este o mare onoare, dar și o satisfacție, pentru că voi avea ocazia să împărtășesc și altor primari din țară experiența mea acumulată în cele 7 mandate de primar al Comunei Pericei. Voi începe activitatea de formator la Sibiu pe 17 aprilie unde voi derula prima sesiune de formare cu primarii și secretarii de comune din județul Covasna. Sunt onorat să reprezint ACoR și să contribui la buna formare a primarilor din întreaga țară”, a declarat pentru Monitorul de Sălaj, primarul Boncidai Csaba.