Primarul Cozma Ioan Aurelian se întoarce după 12 ani la conducerea Comunei Rus cu un plan de mare succes
Comuna Rus din județul Sălaj este formată din trei sate: Buzaș, Fântânele-Rus și Rus (reședința). Comuna Rus este administrată de primarul Ioan-Aurelian Cozma de la Partidul Național Liberal, care a revenit în funcție în octombrie 2020, după ce a mai condus comuna în mandatul 2004-2008.
Conform ultimului recensământ efectuat în 2011, populația comunei Rus se ridică la puțin peste 1000 de locuitori.
După alegerile locale din 27 septembrie cetățenii l-au reales pe liberalul Cozma Ioan Aurelian în funcția de primar pentru că în campania electorală a prezentat un plan solid de dezvoltare, bazat pe investiții care vor duce la creșterea nivelului de trai.
Cozma Ioan a mai fost primar în Comuna Rus în legislatura 2004-2008, după care nu a mai candidat și s-a dedicat implementării proiectelor pe fonduri europene.
Cozma Ioan Aurelian are 51 de ani, este căsătorit și are doi copii. Este de profesie manager și a absolvit studii superioare la Facultatea de Managment din Cluj-Napoca.
În perioada 2008-2020 Cozma Ioan a fost director executiv la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Valea Someșului, care cuprinde 11 comune, funcție din care a contribuit semnificativ la promovarea și implementarea proiectelor pe fonduri europene, guvernamentale, dar și din alte surse.
Sub conducerea lui Cozma Ioan asociația a implementat cu succes zeci de proiecte în valoare de circa 7 milioane de euro, reușind să contribuie substanțial la creșterea calității vieții în cele 11 comune beneficiare.
Printre proiectele de investiții realizate au vizat cu prioritate cele privind infrastructura de toate tipurile (asfaltări de drumuri, contrucții noi, etc.), proiecte sociale (ajutorarea comunităților sărace), dar și achiziția de utilaje pentru întreținerea de drumuri și spații verzi.
Primarul Cozma Ioan Aurelian a pregătit un plan de dezvoltare a comunei Rus pentru mandatul 2020 – 2024 care cuprinde 15 obiective principale:
- Rețea de alimentare cu gaz metan în toate satele comunei Rus, prin fonduri europene sau fonduri guvernamentale
- Suplimentarea debitului de apă pentru rețeaua de apă potabilă, extindere rețea de apă în zonele în care nu există apă
- Extinderea rețelei de canalizare pentru toate satele comunei
- Construirea unei săli de sport și a unui teren cu gazon sintetic la Școala Gimnazială Rus
- Investiții în reabilitarea și dotarea căminelor culturale de pe raza comunei
- Renovarea și modernizarea sediului Primăriei
- Crearea unui centru de consultanță pentru accesarea fondurilor europene
- Facilități pentru atragerea de investitori și investiții: prin scutiri de taxe și impozite în temeiul legii, pentru crearea de noi locuri de muncă și pentru dezvoltarea unor activități cu specific productiv
- Vor fi identificate terenuri care pot fi concesionate pentru dezvoltarea unor zone de dezvoltare industrială
- Investiții în modernizarea drumurilor vicinale
- Reabilitarea și dotarea corespunzătoare a Școlii Gimnaziale Rus
- Înființarea a unui muzeu al satului în centrul de comună
- Organizarea și promovarea Sărbătorilor Locale
- Internet gratuit (WIFI) în centrul celor trei sate ale comunei
- Dezvoltarea unor zone de târguri și expoziții, menite să asigure promovarea produselor agricole și o piață de desfacere pentru produsele locale.
Felicitări domnului primar și succes în tot ce vrea să facă doamne ajută