Primarul Florin Florian l-a pus pe senatorul condamnat Pintea să facă curățenie în bazele sportive din Zalău
Primarul Zalăului Florin Florian i-a trasat sarcini senatorului condamnat Pintea Paul. Acesta a fost obliga de instanță la 60 de zile de muncă în folosul comunității. În acest sens, primarul Florin Florian a emis la începutul lunii martie o dezicie prin care i-a stabilit ce și unde va presta munca senatorul condamnat Pintea.
„Munca neremunerată în folosul comunității la care a fost obligat numitul P.P.C. (nr. – Pintea Paul Ciprian), reprezentând un nr. de 60 de zile (o zi de muncă neremunerată în folosul comunităţii însemnând două ore de activitate prestată efectiv), se va presta la Direcția patrimoniu din cadrul aparatului de specialitate al Primarului cu sediul în Zalău, Piaţa Iuliu Maniu nr. 3, în cadrul următoarelor activităţi:
– Activități de întreținere și curățenie în cadrul bazelor sportive proprietatea Municipiului Zalău (Stadion Municipal, Sala Sporturilor, Baza de tenis și altele)
– Activitățile în folosul comunității se vor desfăşura din data de 05 Martie 2026 (în zilele lucrătoare la Stadionul Municipal Zalău, str. Stadionului nr. 5) conform solicitării titularului obligaţiei de executare a muncii în folosul comunităţii până la efectuarea celor 120 de ore.
Durata muncii în folosul comunităţii prestată într-o zi nu poate depăşi 8 ore. De asemenea, aceasta nu se execută în timpul nopţii, sau în zilele de duminică şi în zilele declarate, potrivit legii sărbători legale, decât la solicitarea persoanei şi în măsura în care acest lucru este posibil.
Administratorul Stadionului Municipal Zalău va supraveghea executarea sancţiunii, supravegherea constând în verificarea respectării programului de lucru, a normelor de tehnică şi securitate a muncii, precum şi verificarea cantităţii şi calităţii muncii prestate”, transmite Primăria Zalău.




























Mai bine ați face curat pe străzi si trotuare prin cartiere
În Dumbravă Nord e gros noroiul pe trotuare unde au fost grămezi de zăpadă și s-a topit
Așteptăm ploile să spele jegu’
De ce ați mărit impozitele? Ca s-au promis condiții mai bune.
Nerușinaților!!!