Primarul Ioan Buda a primit vizita ministrului Educației, Daniel David
Primarul Comunei Românași, Ioan Buda, a primit vizita oficială a ministrului Educației Daniel Davic. Vineri, 24 octombrie 2025, Ministrul Educației și Cercetării a avut o întâlnire de lucru cu domnul inspector școlar general, prof. Gheorghe BANCEA, alături de care a vizitat Școala Gimnazială Nr. 1 Românași și a discutat cu conducerea și cadrele didactice. La întâlnire și discuții a participat și domnul primar al comunei, Ioan BUDA, în calitate de reprezentant al administrației publice locale.
Domnul ministru a fost interesat de infrastructura școlară, inclusiv de modul de organizare și funcționare a unităților de învățământ arondate acesteia și a apreciat preocuparea conducerii și a autorității publice locale, în acest sens.
În sala profesorală, domnul ministru a vorbit despre măsurile fiscal bugetare cu impact asupra sistemului de învățământ preuniversitar, dar și despre ieșirea din „logica de austeritate” pentru a putea intra în „logica de dezvoltare”, prezentând o serie de reforme din Raportul QX.
S-a discutat despre o nouă etapă de dezvoltare, în cadrul căreia dincolo de îmbunătățirile funcționării curente, există două proiecte majore de reformă care vizează concursurile/selecția directorilor și a inspectorilor școlari. A subliniat și alte câteva aspecte care sunt în atenția Ministerului Educației și Cercetării: reanalizarea, în prima parte a anului 2026, a situației privind plata cu ora, precum și posibilitatea gestionării burselor sociale de către instituțiile care se ocupă de asistență socială.
Concluzia întâlnirii a evidențiat rolul fundamental al învățământului și importanța reformelor în educație.






















