Primarul Ionel Ciunt a semnat alte patru contracte de finanțare prin PNRR
Prezent astăzi la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt, a semnat patru contracte de finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 5, Valul Renovării. Trei contracte vizează modernizarea infrastructurii educaționale, iar al patrulea, modernizarea a două blocuri de locuințe sociale.
Internatul și sala de sport a Liceului Pedagogic “Gheorghe Șincai”, Grădinița cu Program Prelungit “Pinochio” și Grădinița cu Program Prelungit “Voinicel” vor intra într-un amplu proces de modernizare, în urma căruia, la cele trei unități de învățământ vor fi efectuate lucrări de creștere a eficienței energetice. Principalele lucrări de investiții care vor fi realizate cuprind izolarea clădirilor și refacerea finisajelor exterioare, modernizarea instalațiilor sanitare, termice și electrice, refacerea în totalitate a șarpantelor și refacerea finisajelor interioare.
Totodată, și blocurile de locuințe sociale C11 și C12 din municipiu vor intra într-un amplu proces de reabilitare, urmând să beneficieze de izolare termică și refacerea finisajelor exterioare. La interior, instalațiile sanitare, termice și electrice vor fi înlocuite, iar finisajele vor fi refăcute.
Valoarea celor patru contracte de finanțare semnate astăzi este de 23.457.739,39 lei, iar valoarea totală a celor 17 contracte de finanțare semnate prin PNRR până în prezent este de 258.587.406,84 lei.
“În continuare, modernizarea infrastructurii educaționale reprezintă o prioritate pentru administrația locală Liceul Pedagogic “Gheorghe Șincai”, Grădinița cu Program Prelungit “Pinochio” și Grădinița cu Program Prelungit “Voinicel” se alătură celor șase unități de învățământ pentru care am semnat deja contracte de finanțare în vederea creșterii eficienței energetice. Iată că, la Zalău, banii europeni atrași pentru modernizarea unităților de învățământ configurează o infrastructură școlară de nivel european.
Totodată, mă bucur că un alt contract de finanțare semnat astăzi vizează reabilitarea a două blocuri de locuințe sociale. Investițiile la aceste obiective sunt absolut necesare, iar odată cu finalizarea lucrărilor, aspectul zonei va fi mult îmbunătățit, iar lucrările realizate vor crea condiții mai bune pentru beneficiarii acestor locuințe”, a transmis Ionel Ciunt, primarul municipiului Zalău.