Primarul Ionel Ciunt împreună cu viceprimarul Teodor Bălăjel au verificat lucrările de pe strada Morii

👉Primarul Ionel Ciunt împreună cu viceprimarul Teodor Bălăjel au verificat astăzi stadiul lucrărilor de reabilitare și modernizare a străzii Morii din municipiu.

• În momentul de față, la acest obiectiv de investiții Societatea Citadin intervine pentru configurarea trotuarelor și montarea bordurilor, urmând ca la sfârșitul săptămânii viitoare să fie demarate lucrările de asfaltare. Lucrările de amenajare canalizare pluvială și cele de amenajare a infrastructurii subterane pentru rețele de comunicații au fost realizate.

• Investițiile pe această stradă se realizează pe două segmente. Pe tronsonul I, de la intersecția cu strada 22 Decembrie 1989, până la ultimul complex imobiliar pe partea dreaptă a străzii, pe o lungime de 545 de metri, la finalul proiectului vor fi executate lucrări de reabilitare a părții carosabile, care constau în supralărgirea drumului pe ambele părți, montarea de borduri și asfaltare. De asemenea, vor fi refăcute trotuarele, rețeaua de canalizare pluvială și infrastructura subterană pentru rețele de comunicații.

• Pe tronsonul II, de la km 0+545, până la intersecție cu strada Freziilor, pe o lungime de 367 de metri, vor fi realizate lucrări de supralărgire a drumului și asfaltare a părții carosabile.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *