Primarul Roșan Ioan anunță că s-a reluat circulația pe podul de pe DC88 din Lazuri
Un pod vechi din comuna Valcău de Jos, de pe drumul comunal DC88, care pe parcursul anilor s-a degradat (distrugerea culeelor – partea de susținere) a fost refăcut integral de primarul Roșan Ioan cu bani de la bugetul local. Constructorul a finalizat lucrările cu trei săptămâni înainte de termen, iar circulația a fost reluată pe 18 iulie.
În anul 2016, primarul Comunei Valcău de Jos, Roșan Ioan, a solicitat Companiei Naționale de Investiții București prin Programul Lucrări de primă urgență, refacerea podului. În anul 2017 primarul Roșan Ioan a depus cererea de finanțare și proiectul care a fost aprobat pe lista sinteză de finanțare.
Din păcate însă, podul a fost compromis total și a fost grav afectat în urma viiturilor din primăvara acestui an, când a fost întreruptă și circulația din zonă. A fost nevoie de o intervenție de urgență, astfel că primarul Roșan Ioan a alocat sumele necesare de la bugetul local pentru refacerea completă a podului.
Azi 18.07.2023 s-a deschis circulația pentru toate autovehiculele, pe drumul comunal DC88, din localitatea Lazuri, comuna Valcău de Jos.
Felicitări constructorilor pentru realizarea lucrărilor de reabilitarea a podului, înainte de termen. În următoarea perioadă, urmează repararea drumului și aducere la forma inițială – transmite primarul Roșan Ioan.