Primarul Zalăului, Ionel Ciunt, vrea performanță: șeful Poliției Locale a fost schimbat
Poliția Locală Zalău are un nou șef, începând de ieri, 27 octombrie. Locul lui va fi ocupat de Lucian Trif. Schimbarea va avea loc la începutul lunii noiembrie.
Primăria Municipiului Zalău a transmis că: „Horvat Călin a solicitat mutarea definitivă pe un post de șef serviciu în cadrul Poliției Locale Zalău, solicitare care a fost aprobată. Atribuțiile de director vor fi preluate, începând cu data de 1 noiembrie 2020, de către Trif Lucian, până la organizarea concursului”.
„Am decis să îl înlocuim pe domnul Horvat din funcția de șef al Poliției Locale Zalău. De la 1 noiembrie noul șef al Poliției Locale Zalău va fi domnul Lucian Trif”, a declarat primarul Ionel Ciunt.