Primul condamnat al pandemiei! Fostul șef al Unifarm, 6 ani şi 8 luni de închisoare cu executare
Procurorul şef al DNA, Crin Bologa, a declarat că sunt în lucru ”90 sau 93” de dosare care au legătură cu pandemia de COVID-19. În unele dosare s-au dat şi sentinţe, iar în altele inculpaţii au încheiat acord de recunoaştere cu procurorii anticorupţie. Prima sentinţă a venit, dar este cu drept de apel.
Fostul șef al Unifarm, Adrian Ionel, deferit justiției de anchetatorii DNA pentru mai multe fapte de mare corupție petrecute în perioada pandemiei și legate de achiziții a fost condamnat pentru cele trei fapte la șase ani și opt luni de închisoare cu executare. Decizia de vineri a Tribunalului nu este definitivă și poate fi atacată de anchetatori și cei condamnați la Curtea de Apel București.
Adrian Ionel este acuzat că a cerut o șpagă de 760.000 de euro pentru atribuirea unui contract în vederea achiziției a 250.000 de combinezoane şi a 3 milioane de măşti chirurgicale la începutul pandemiei.
”…condamna pe inculpatul IONEL EUGEN ADRIAN, la o pedeapsa rezultanta de 6 ani si 8 luni inchisoare. Mentine masura preventiva a controlului judiciar dispusa fata de inculpatul IONEL EUGEN ADRIAN.
condamna pe inculpata RADU MARIA LIZICA DANIELA la pedeapsa rezultanta de 4 ani si 4 luni inchisoare. Mentine masura preventiva a controlului judiciar dispusa fata de inculpata RADU MARIA LIZICA DANIELA.
Admite în parte actiunea civila formulata de CN UNIFARM SA si obliga inculpatii IONEL EUGEN ADRIAN si RADU MARIA LIZICA DANIELA, în solidar, la plata sumei de 17.136 lei. Cu drept de apel”, se arată în minuta pe scurt a instanței.
”Legat de pandemie, în prezent, avem în lucru 90 sau 93 de dosare, din care avem 73 de suspecţi şi 51 de inculpaţi. De ce ştiu? Pentru că am dat o circulară la toţi colegii din DNA şi în fiecare zi se raportează la cabinetul procurorului şef situaţia dosarelor legate de pandemie şi în fiecare zi ştim când se clasează un dosar, când se finalizează rechizitoriu, când se pun sub acuzare persoane”, a declarat Bologa.
Şeful DNA a precizat că sunt 13 dosare trimise în judecată, cu 26 de inculpaţi, care au legătură cu pandemia.
”Trimise în judecată avem 13 dosare cu 26 de inculpaţi. Avem şi la Braşov şi la Oradea, avem şi la Bucureşti dosarul Unifarm. Am avut două instituţii importante care au făcut achiziţii în pandemie, Unifarm şi ONAC (Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate). Statul român prin aceste două entităţi a făcut achiziţii de produse medicale”, a precizat şeful DNA.
Crin Bologa a explicat că sunt şi unele dosare în care au existat acorduri de recunoaşterea vinovăţiei.