Principele Nicolae al României vine sâmbătă la Casa lui Maniu din Bădăcin
„Pianul meu cel vechiu, vă rog să-l reparați complet îndată ce vor fi împrejurările corespunzătoare pentru așa o cheltuială mare… eu numai atât doresc să nu rămână Dealul Țarinei fără pian, fără muncă și cânt peste vară.” Testament „Sora Cecilia”
După 75 de ani, „pianul cel vechiu” sună iar în casa din Dealul Țarinei, grație unor oameni inimoși, pentru a marca acest moment, sâmbătă, 8 mai 2021, va fi organizat un concert în salonul Casei Maniu, in memoriam familia Maniu.
Preotul Cristian Borz anunță prezența A.S.R. Principele Nicolae al României, sub al cărui înalt patronaj se desfășoară acțiunea.
Condițiile sanitare actuale obligă organizatorii să desfășoare activitatea cu un număr restrâns de persoane, dar puteți să le fiți alături pe pagina de facebook Casa Memorială Iuliu Maniu unde se va transmite live.
De menționat că alteța sa regală principele Nicolae a mai vizitat Casa lui Maniu și la data de 29 aprilie.