Procurorii au făcut percheziții în Derșida într-un amplu dosar penal. Două persoane reținute

La data de 12 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei, au pus în executarea două mandate de percheziție domiciliară, în localitatea Derșida, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și șantaj.

Din cercetări a reieșit că, la data de 2 noiembrie a.c., în urma unor neînțelegeri privind contravaloarea unor lucrări la instalația de încălzire, un bărbat de 40 de ani, din localitatea Derșida, împreună cu alți membri ai familiei, ar fi lipsit de libertate un alt bărbat în incinta locuinței lor, blocând efectiv ușa de acces, iar prin amenințări cu acte de violență și prin constrângere psihică, l-ar fi determinat pe acesta să le remită 7.000 de lei, bani care reprezentau o parte din valoarea lucrării menționate anterior.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, sume de bani, respectiv 5.000 de lei și 400 de euro, precum și alte obiecte de interes în cauză.

Astfel, în urma administrării probatoriului, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de bărbatul de 40 de ani, precum și față de un alt tânăr, de 18 ani.

Astăzi, 13 noiembrie a.c., cei doi vor fi prezentați unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun față de aceștia.

La activități au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.

Cercetările în cauză sunt continuate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei, în vederea documentării întregii activități infracționale a celor implicați și pentru dispunerea de măsuri legale care se impun.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de proceduă penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *