Procurorii au intrat peste o tânără din Zalău care vinde haine cotrafăcute
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sălaj sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău au documentat activitatea infracțională a unei tinere de 26 de ani, din municipiul Zalău, cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de Legea 84 din 1998R, privind mărcile și indicațiile geografice.
În urma investigațiilor efectuate, s-a stabilit faptul că, în perioada 2021-2022, tânăra ar fi expus spre vânzare prin intermendiul unei rețele de socializare, mai multe produse de îmbrăcăminte, încălțăminte și marochinărie care purtau reprezentări grafice identice sau similare cu cele a unor mărci larg cunoscute în România, deși ar fi știut că acestea sunt contrafăcute.
Din cercetările realizate până în prezent, s-a stabilit că prejudiciul cauzat titularilor de marcă ar fi de aproximativ 51.000 de euro.
Cu ocazia perchezițiilor efectuate la locuința tinerei, au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor, 284 de articole de îmbrăcăminte și marochinărie susceptibile a fi contrafăcute.
De asemenea, a fost dispusă măsura sechestrului asigurator asupra tuturor bunurile mobile și imobile aparținând tinerei, până la valoarea prejudiciului cauzat.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

