Procurorii DNA Cluj efectuează percheziții domiciliare în 6 județe, inclusiv Sălaj

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție –  Serviciul teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în cursul anului 2023, în legătură cu protecția asigurată unor firme de transport.

În cursul zilei de 04 octombrie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare în 24 de locații, situate pe raza județelor Cluj, Maramureș, Bistrița – Năsăud, Sălaj, Bihor și Alba, din care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.


Știre inițială: Bogdan Durlea, șeful Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier (ISCTR) Cluj IT 4, a fost ridicat miercuri dimineață de procurorii DNA, fiind suspect de luare de mită și divulgare de date nedestinate publicității, conform surselor G4Media. În acest dosar au loc 22 de percheziții, inclusiv la sediul ISCTR din Cluj.

Conform presei locale, Durlea ar fi finul fostului ministru de Interne, Gabriel Oprea.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *