Procurorii propun o pedeapsă de 1 an de închisoare pentru polițistul local din Zalău prins beat la volan
Fostul polițist local P. Gabriel prins băut la volan în iunie pe o stradă din Zalău, a făcut un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj și a negociat o pedeapsă „mai blândă”.
Concret, fostul polițist local P. G. V. a recunoscut în fața unui procuror că a consumat băuturi alcoolice în timp ce se afla la volan, fiind conștient că a comis o infracțiune care se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani sau amendă.
Procurorii au propus o pedeapsă de 1 an de închisoare cu suspendare, iar acordul semnat de inculpat a fost înaintat Judecătoriei Zalău pentru a fi aprobat. Magistrații zălăuani urmează să se pronunțe cu privire la acest acord de recunoaștere la termenul de judecată stabilit pe 17 decembrie.
Amintim că potrivit unui comunicat emis de IPJ Sălaj: „La data de 21 iunie a.c., ora 21:39, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Zalău, au oprit în trafic, pe strada Porolissum, din municipiul Zalău, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din Zalău.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o valoare de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, bărbatul a fost condus la Unitatea de Primiri Urgențe Zalău unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemie.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, urmând ca,la finalul cercetărilor , dosarul sa fie înaintat cu propuneri legale unității de parchet competente.”
Fostul polițist local P. Gabriel este un apropiat a lui Călin Forț, administratorul public din Zalău și responsabil de activitatea Poliției Locale Zalău, care a declarat imediat după producerea evenimentului că polițistul local se afla în timpul liber.
După ce a fost prins băut la volan, polițistul local din Zalău, P. Gabriel a fost autorul unui nou eveniment
Polițistul local P. G. V. ar fi fost acuzat de un polițist de la IPJ Sălaj că ar fi consumat alcool în timpul serviciului, dar și de faptul că n-ar fi purtat uniforma completă. Totul s-ar fi întâmplat la Punctul Termic nr. 9, unde Primăria Zalău a amenajat un centru de zi.
După ce presa locală a dezvăluit scandalul în care a fost implicat polițistul local, acesta și-a înaintat demisia în cursul zilei de 13 august pentru a nu prejudicia imaginea Poliției Locale Zalău.
La data comiterii faptelor, polițistul local P. G. V. era angajat de aproximativ 3 luni de zile și nu a reuşit să urmeze cursurile de calificare, deoarece a ajuns în situația de a demisionat în urma celor două evenimente în care a fost implicat.