Program catehetic în Postul Mare susținut de Episcopul Benedict

Familia nu este doar o realitate socială sau un cadru afectiv, ci locul în care credința se întrupează concret. În ea învățăm comuniunea, iertarea, jertfa și responsabilitatea. De aceea, Biserica numește familia „biserica de acasă”: spațiul în care Evanghelia coboară din cuvânt în viață și unde relația cu Dumnezeu se verifică zilnic în relația cu celălalt.

Viața de familie nu este lipsită de tensiuni, fragilități și provocări. Comunicarea dintre soți, creșterea copiilor, echilibrul dintre libertate și responsabilitate și raportarea la lumea de astăzi sunt realități care cer discernământ și maturitate duhovnicească. Cu cât înțelegem mai bine temeiul teologic al căsătoriei și chemarea familiei în planul lui Dumnezeu, cu atât putem trăi mai conștient și mai responsabil această vocație.

Pornind de la această nevoie de a aprofunda sensul creștin al familiei, în fiecare duminică a Postului Mare, de la ora 18:00, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, Preasfințitul Părinte Benedict va săvârși slujba Vecerniei, urmată de programul catehetic „Familia – taină a Bisericii”.

Tema acestui ciclu se înscrie în contextul Anului omagial al pastorației familiei creștine și al Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar. În acest cadru, fiecare întâlnire va aborda o dimensiune esențială a vieții familiale, după următoarea structură:

• 01 martie – Familia – taină a Bisericii. Generalități

• 08 martie – De ce să îți întemeiezi o familie

• 15 martie – Relația dintre soți – comunicarea și conflictele

• 22 martie – Relația dintre părinți și copii – reguli, disfuncționalități, provocări

• 29 martie – Educația copiilor, acasă și în școală

• 05 aprilie – Familia, Biserica și lumea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *