Proiectele cu fonduri europene implementate de administrația locală vin în sprijinul comunității
Cu finanțare din fonduri europene, în locația fostului Punct termic nr. 17 a fost amenajat un Centru de zi pentru copii.
În momentul de față, în urma lucrărilor de modernizare și recompartimentare realizate, aici se desfășoară servicii cultural-recreative după finalizarea orelor de școală pentru copii, majoritatea proveniți din comunitatea urbană marginalizată.
Centrul de zi are, la parter, trei săli pentru cursuri, din care o sală este dotată ca laborator de limbi străine, o sală de mese, o sală multi-funcțională și grupuri sanitare, iar la etaj, două birouri, iar spațiile sunt dotate cu mobilier, echipamente IT și veselă.
Proiectul „Centrul de zi pentru copii aflați în situație de risc de separare de părinți” a fost implementat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și funcționează din luna mai a anului 2022.
Scopul serviciului social este sprijinirea educațională și materială a copiilor proveniți din familii defavorizate din Municipiul Zalău, prin creșterea calității vieții familiilor aflațe în dificultate, precum și dezvoltarea unor programe de educație adecvate vârstei, nevoilor, potențialului de dezvoltare și a particularităților acestora.
Misiunea serviciului social este prevenirea abandonului școlar în rândul copiilor care provin din medii defavorizate prin derularea unor activități de: educație, îngrijire, recreere, socializare, consiliere. Toate acestea fiind realizate în vederea dezvoltarii deprinderilor de viață independentă și a orientării școlare și profesionale adecvate.
Beneficiarii serviciilor sociale acordate în „Centrul de zi pentru copii aflați în situație de risc de separare de părinți” sunt copii care frecventează școala primară și/sau gimnazială din familii cu o situație financiară precară, cu domiciliul în Zalău; venitul net/membru de familie să nu depășească venitul minim net/economie; situație de dificultate a familiei (familii monoparentale, familii cu mulți copii, părinți cu probleme de sănătate); copii în risc de abandon școlar care se încadrează în criteriile mai sus amintite.
Activitățile asigurate pentru copiii de vârstă școlară (clasa pregătitoare – clasa a VIII – a) sunt:
• Servicii de informare și consiliere socială: centrul oferă servicii de informare a comunității locale privind problematica copilului, dar și campanii de sensibilizare, precum și servicii de consiliere beneficiarilor, destinate prevenirii și soluționării situațiilor de dificultate în care se regăsesc la un moment dat.
• Servicii socio-medicale și de îngrijire menite să asigure formarea deprinderilor de igienă corporală, consiliere și informare în domeniul sănătății, programe de educație pentru sănătate și asistență la nevoie.
• Servicii de educație nonformală: zilnic, se desfășoară activități de învățare de tip nonformal și informal, de sprijin în efectuarea temelor și recuperare școlară pentru acei copii care manifestă o performanță școlară scăzută. Activitățile sunt planificate de personalul de specialitate, în baza unui program personalizat educațional, adaptat nivelului și potențialului de dezvoltare al fiecărui copil în parte, urmărindu-se promovabilitatea și îmbunătățirea competențelor școlare și dezvoltarea deprindenderilor de viață indepedentă.
• Servicii recreative și de socializare: zilnic, copiii participă la activități de socializare și petrecerea timpului liber. Astfel, se organizează jocuri, exerciții, ieșiri în parc, improvizații care contribuie la dezvoltarea aptitudinilor necesare în viața de zi cu zi. Se marchează evenimentele civice semnificative prin diferite manifestări. Activitățile desfășurate sunt adaptate în funcție de vârstă și specificul copiilor, în vederea creșterii stimei de sine și a dezvoltării abilităților practice și de socializare.
• Centrul oferă servicii de orientare școlară și profesională, în cadrul cărora se realizează activități de consiliere în vederea identificării opțiunilor școlare și profesionale potrivite.
• Servicii de asigurare a hranei: se asigură o masă caldă la prânz copiilor care frecventeaza centrul, meniurile asigură o alimentație echilibrată, în conformitate cu normele în vigoare cu privire la necesarul de calorii.
Informare și relații cu comunitatea
Centrul de zi inițiază acțiuni de informare la nivelul unităților de învățământ din Municipiul Zalău, în ceea ce privește serviciile oferite, rolul său în comunitate, accesarea și modul de funcționare, importanța existenței acestui serviciu și beneficiile acestora pentru copii și familiile acestora.
Relații de colaborare activă cu familiile copiilor care frecventează Centrul de Zi
Permanent se menține legătura cu părinții/reprezentanții legali ai copiilor privind derularea activităților. La nevoie, se efectuatează vizite la domiciliu.
Lunar au loc reuniuni cu părinții copiilor beneficiari ai Centrului de Zi, în cadrul proiectului „Școala pentru părinți” unde se dezbat diverse teme de interes educațional printre care: „Bunele maniere”, „Criza de timp a părinților”, „Eșecul copiilor”, „Rolul grupului în dezvoltarea conduitei sociale a copilului”, etc.
Colaborare interinstituțională
Acord de colaborare cu Asociația EduBiz prin care se realizează săptămânal activități voluntare cu elevii de la „Colegiul Național Silvania”.
Acord de colaborare cu Biserica Logos privind informarea și derularea unor activități cu teme religioase.
Proiect de parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Ioniţă Scipione Bădescu” prin care, lunar, elevii incluşi în programul Centrului de Zi participă la o activitate organizată la bibliotecă în cadrul parteneriatului cu titlul „Paradisul Cărţilor”.
Proiect de parteneriat cu Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Sălaj prin care, lunar, elevii incluşi în programul Centrului de Zi participă la o activitate de tip atelier într-un spaţiu adecvat în cadrul muzeului de istorie.
Activități recreative și de socializare
Prin jocurile şi poveştile diversificate ale activităților zilnice s-a urmărit realizarea unui echilibru între activitățile de învățare și cele de relaxare și joc, care îi ajută să mențină echilibrul psihic și fizic necesar dezvoltării lor arminioase.
S-au desfășurat activități ludice, sportive și de educație plastică și creative, care au avut ca rol stimularea socializării, dezvoltarea spiritului de echipă și a încrederii de sine.
Fiecare activitate a fost denumită și aleasă special pentru a contribui la îndeplinirea obiectivelor propuse. Printre cele mai îndrăgite activități se remarcă: „Săptămâna Intergenerațională”, „Treptele Drepturilor Copiilor”, „Împreună salvăm planeta”, „Petrecere de Halloween”,, „Serbarea de Crăciun”, „Recoltele Toamnei”, „Ziua Internațională a cuvântului Mulțumesc”, „Ziua Internațională a clătitelor” „Atelier de confecționare de mărțișoare și felicitări de Ziua Mamei”, etc.
Zilele de naștere ale copiilor sunt marcate printr-un moment special menit să-i bucure. Lunar, se sărbătoresc copiii născuți în luna respectivă prin servirea unui meniu festiv, tort și suc.
La sfârșitul anului 2023 au fost înscriși un număr de 63 beneficiari. În prezent aceștia beneficiază zilnic de activități educativ-recreative, sprijin pentru efectuarea temelor, activități de socializare, informare și consiliere socială, precum și de un sprijin material oferit prin masă caldă.