Proiectul „Binecuvântări prin cânt, rugă și faptă” Festivalul județean de pricesne și cântece patriotice
Luni, 24 iunie 2024, a avut loc la Biserica Ortodoxă „Pogorârea Duhului Sfânt” din Zalău a doua ediţie a Festivalului de pricesne și cântece patriotice organizat de Episcopia Sălajului, Inspectoratul Școlar Județean Sălaj și Centrul de Cultură și Artă Sălaj.
Episcopia Sălajului, prin sectorul cultural reprezentat de părintele consilier cultural Mihai Dobocan și părintele Ioan-Sergiu Gaga, inspector pentru cateheză parohială, împreună cu părintele consilier social Claudiu Nechita în calitate de gazdă, au primit dulcea cântare a elevilor și copiilor din parohiile din Zalău și împrejurimi pe care i-au răsplătit cu icoane și diplome.
Dacă proiectul a debutat în decembrie 2023 cu Festivalul de colinde „Colindă-ne, Doamne!”, urmat de Simpozionul „Predanii Ortodoxe” din luna februarie și concursul interjudețean regional „Rugăciunea curată a copiilor”, la care au participat elevi din 5 județe, sărbătoarea Sfintei Treimi care anul acesta a coincis cu nașterea Sfântului Ioan Botezătorul a adunat în curtea Bisericii „Pogorârea Duhului Sfânt” din Zalău principalii stâlpi ai societății creștine: Biserica, școala și familia.
Biserica a fost reprezentată prin preoții care au pregătit grupurile catehetice cu copii din parohiile acestora, școala prin doamna inspector de Religie Mioara Gudea împreună cu profesorii coordonatori ai elevilor care au participat la Concursul „Rugăciunea curată a copiilor” și care au încântat credincioșii prezenți cu pricesnele și cântele patriotice intepretate, iar familia prin mulțimea de părinți și bunici care au venit împreună cu micii mărturisitori din gurile cărora a răsunat cuvântul lui Dumnezeu.
Festivalul a debutat cu un cuvânt profund al părintelui consilier cultural Mihai Dobocan, după care doamna Mioara Gudea, inspector școlar pentru disciplina Religie, a prezentat Proiectul Educațional „Binecuvântări prin cânt, rugă și faptă” în care au fost implicați peste 500 de elevi și 40 de profesori de religie ortodoxă din județele Sălaj, Cluj, Maramureș, Satu Mare și Bihor.
La finalul Festivalului de princesne și cântece patriotice doamna inspector Mioara Gudea a înmânat profesorilor îndrumători diplome, iar părinții Mihai Dobocan și Ioan-Sergiu Gaga au felicitat preoții implicați în pregătirea copiilor prezenți acordându-le diplome și icoane.
Acest eveniment marchează încheierea anului școlar 2023-2024 care a fost un an bun pentru elevii dreptmăritori ai lui Hristos, motiv pentru care o mare parte din ei au ales să participe și să aducă slavă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile cerești din acest an școlar, precum și să înalțe o rugăciune spre Marele Pedagog Hristos Care, prin trimiterea Duhului Său Cel Sfânt, să insufle gândul cel bun și înțelepciunea Sa pentru a da răspuns bun la examenele naționale ce urmează, după cum ne spune troparul Rusaliilor: „Binecuvântat ești, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce preaînțelepți pe pescari ai arătat, trimițându-le lor Duhul Sfânt și printr-înșii lumea ai vânat, Iubitorule de oameni, mărire Ție!”