PSD a început consultările privind ieșirea de la guvernare
Într-o adresă către organizațiile județene, Partidul Social Democrat (PSD) a transmis mai multe întrebări liderilor locali ce vizează reevaluarea participării la guvernare.
PSD sugerează că reevaluarea rămânerii la guvernare este necesară având în vedere contextul actual, marcat de pierderea alegerilor pentru Primăria Capitalei.
În acest context, Biroul Permanent Național al formațiunii a decis să inițieze un „amplu proces de consultare internă” la care au fost invitați să participe toți liderii locali.
Potrivit adresei, consultarea vizează măsura în care politicile și măsurile definitorii pentru PSD și electoratul său au fost asumate și implementate corect de guvernul Ilie Bolojan, precum și prioritățile și conduita politică a partidului în perioada următoare, informează romaniatv.net.
În document se mai solicită organizațiilor din țară punctul de vedere privind temele majore aflate pe agenda guvernamentală, și anume:
- Aplicarea legii privind creșterea salariului minim.
- Reducerea cheltuielilor din instituțiile administrației publice locale prin concedieri și/sau diminuări salariale.
- Majorarea taxelor și impozitelor locale în beneficiul bugetului național, nu al celor locale.
- Protejarea pensionarilor, inclusiv prin implementarea unor măsuri privind menținerea și creșterea veniturilor lor.
- Asigurarea fondurilor necesare în bugetul de stat pe 2026 pentru investiții esențiale, de utilitate publică majoră, la nivel național, regional și local.
Totodată, liderii locali ai PSD sunt invitați să indice obiectivele social-democrate esențiale pe care partidul ar trebui să le promoveze în continuare în cadrul guvernării, cât și să se exprime privind direcția pe care formațiunea ar trebui să o urmeze în cazul în care partenerii de coaliție nu țin cont de aceste priorități.
Pe baza opiniilor exprimate, potrivit adresei, va fi întocmit un material-sinteză care va sta la baza analizei și a deciziei finale privind rămânerea sau plecarea de la guvernare a social-democraților.
























