PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile au semnat o rezoluţie privind formarea noului guvern
PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile au semnat, miercuri, o rezoluţie privind formarea unei coaliţii care să asigure stabilitatea guvernării, în care îşi asumă responsabilitatea de a evita izolarea internaţională a României, de a susţine un ritm solid al dezvoltării economice şi de a proteja parcursul european al ţării. Liderul PNL Ilie Bolojan a anunţat că s-a convenit ca discuţiile pentru programul de guvernare şi proiectele viitoarei guvernări să înceapă săptămâna viitoare.
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a prezentat miercuri, la Parlament, textul rezoluţiei:
1. Formarea unei coaliţii pentru stabilitate şi modernizare – Astăzi, am convenit asupra constituirii unei viitoare coaliţii care să asigure stabilitatea guvernării şi să implementeze măsuri concrete pentru modernizarea României, în beneficiul tuturor cetăţenilor.
2. Reafirmarea parcursului european şi euroatlantic al României – Ne reafirmăm hotărârea de a menţine şi consolida angajamentul României faţă de valorile şi parteneriatele europene şi euroatlantice, ca piloni ai securităţii şi prosperităţii naţionale.
3. Angajamentul pentru dezvoltare şi reforme – Ne asumăm responsabilitatea de a evita izolarea internaţională a României, de a susţine un ritm solid al dezvoltării economice şi de a proteja parcursul european al ţării, absorbţia fondurilor europene, a reformelor din PNRR, aderarea la spaţiul Schengen şi OCDE.
4. Apel către cetăţenii României, indiferent că trăiesc în ţară sau în afara graniţelor – Facem un apel către toţi cetăţenii României ca, la viitorul scrutin electoral de duminică, 8 decembrie 2024, să meargă la vot. Să voteze informat şi raţional, să aleagă România proeuropeană, democratică şi sigură şi să respingă izolaţionismul, extremismul şi populismul.
Rezoluţia a fost semnată de Sorin Grindeanu (PSD) Ilie Bolojan (PNL) Dominic Fritz (USR) Cseke Attila (UDMR) şi Varujan Pambuccian, reprezentantul minorităţilor.
Ilie Bolojan a anunţat că s-a convenit ca discuţiile pentru programul de guvernare şi proiectele viitoarei guvernări să înceapă săptămâna viitoare.