PSD-ul vrea să câștige toate alegerile din 2024, inclusiv pe cele prezidențiale

Prim-vicepreşedintele Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, susține că ținta este ca PSD să câştige toate alegerile din 2024, inclusiv pe cele prezidenţiale, şi nu exclude o candidatură a lui Mircea Geoană din partea social-democraţilor pentru Preşedinţia României: „E un fost lider PSD care sunt convins că a câştigat alegerile în 2009″.

“Mă bate gândul ca împreună cu echipa pe care o avem în conducerea PSD-ului acum, Marcel Ciolacu, Vasile Dâncu, Gabi Firea, Paul Stănescu şi ţinta mea pentru 2024, ţinta mea personală, este următoarea: să câştigăm toate alegerile, toate: europarlamentare, parlamentare, locale şi prezidenţiale”, a afirmat Grindeanu, întrebat duminică, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, dacă se gândeşte să candideze din partea PSD la alegerile prezidenţiale, scrie News.ro.

El consideră că mai întâi trebuie stabilit profilul candidatului care s-ar potrivi cel mai bine PSD în 2024.

“Sigur că lucrurile acesta nu se fac, vrea Grindeanu să candideze, vrea Firea. Cred că lucrurile trebuie abordate într-un mod profesionist. Trebuie să vedem profilul care s-ar potrivi cel mai bine, pentru că PSD-ul ştie sau cel puţin a arătat că din 2000 încoace, de când nu a mai câştigat alegerile prezidenţiale, ştie foarte bine să îşi ducă candidatul în turul doi.

(…) Dacă în 2024 câştigăm europarlamentare, locale şi parlamentare şi nu câştigăm prezidenţialele, eu, Sorin Grindeanu, consider că vom avea un eşec. Deci ţinta noastră este să câştigăm toate alegerile mai ales cele prezidenţiale”, a explicat prim-vicepreşedintele PSD.

Sorin Grindeanu nu exclude o candidatură a cuiva din afara PSD la alegerile prezidenţiale din 2024.

Întrebat cum vede o candidatură a lui Mircea Geoană din partea PSD la alegerile prezidenţiale din 2024, Sorin Grindeanu a răspuns: “Nu o exclud, nu pot să spun că aduce victoria sau nu. E un fost lider al PSD, care sunt convins că a câştigat alegerile în 2009. E convingerea mea personală şi nu cred că doar a mea. În acest moment ocupă o funcţie extrem de importantă, e secretar general adjunct al NATO, care are un profil european, euro-atlantic, care e un om de stânga”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *