Recomandări ISU privind protecţia populaţiei pe timpul caniculei
Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în intervalul 29.06- 01.07.2022, fenomenele vizate se vor manifesta printr-un val de căldură persistent și disconfort termic, iar temperaturile se vor apropia de valorile maxime ale perioadei (de 37-38 de grade). Începând cu data de 29.06.2022, județul Sălaj se va afla sub efectul unui cod portocaliu de caniculă.
Pompierii sălăjeni vă recomandă respectare unor măsuri pe timpul temperaturii ridicate:
– deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții sau seara;
– evitați aglomerațiile și efortul fizic intens;
– nu lăsați copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
– evitați băuturile ce conțin alcool sau cafeină;
– stați la umbră și evitați expunerea la orele prânzului;
– beți suficientă apă pentru a vă hidrata corespunzător;
– purtați pălării de soare, haine lejere de culori deschise;
– evitați, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare;
– consumați fructe și legume proaspete.
Foarte important: hidratarea corpului și protecția corespunzătoare împotriva razelor soarelui sunt printre lucrurile esențiale pe timp de caniculă.