REPORTAJ: Mirșid – comuna condusă de primarul Călin Bereschi care oferă facilități ca la oraș

Comuna Mirșid este condusă de primarul Călin Bereschi, aflat la al 5-lea mandat, perioadă în care toate localitățile s-au dezvoltat armonios și pe toate planurile. Administrația locală a depus tot efortul și a accesat fonduri europene și guvernamentale pentru a face investiții importante care să ridice nivelul de trai al cetățenilor, iar rezultatele sunt vizibile.

În curând vor fi finalizate lucrările la reţelele de apă şi canalizare, urmează să fie reabilitate școlile din Popeni şi Mirşid. Străzile și ulițele sunt moderne și asfaltate. Cu servicii publice de calitate, dar și cu o poziţie geografică bună, comuna Mirșid sub conducerea primarului Călin Bereschi a devenit tot atractivă, astfel că sute de cetățeni au decis să se stabilească în comună!

I. Lucrările la reţelele de apă şi canalizare, finalizate în proporție de 90%

Rețelele de apă și canalizare au reprezentat o prioritate pentru primarul Călin Bereschi, care a obţinut finanţări pentru două proiecte în acest sens. În prima fază, Primăria Mirșid a obţinut o finanţare de aproximativ 15 milioane de lei pe PNDL II pentru reţele de apă şi canalizare în localitatea Popeni şi rețea de canalizare în localitatea Mirşid. În prezent, lucrările sunt finalizate în proporţie de 90 la sută.

Cel de-al doilea proiect prevede alimentarea cu apă a satului Moigrad, finanţare obţinută pe POIM. Lucrările sunt gata, însă, în proiect nu au putut fi incluse toate străzile din sat. Pentru extinderi, Primăria Mirșid va căuta soluţii pe alte linii de finanţare. În prezent, lucrările la acest proiect sunt finalizate în proporţie de peste 90%, însă reţeaua va fi funcţională abia când întreg proiectul pe POIM va fi finalizat.

II. Reţeaua de apă ajunge și în satul Firminiş

Pe modelul că „nu lăsăm pe nimeni în urmă”, primarul Călin Bereschi nu a uitat de satul Firminiş. Primăria Mirșid a câştigat un proiect de finanțare prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny” pentru alimentarea cu apă a satului Firminiş. Tot în cadrul acestui proiect a fost cuprinsă şi înlocuirea unei bucăţi de conductă  din satul Mirşid. Valoarea proiectului este de 5,5 milioane de lei.

În prezent, se lucrează la finalizarea documentaţiei pentru proiectare, iar în perioada următoare se va trece şi la licitaţia lucrărilor. Primarul Călin Bereschi estimează că în primăvara anului viitor ar putea începe lucrările.

Tot la acest capitol, Primăria a pregătit documentaţia pentru un proiect ce prevede înfiinţarea unei reţele de canalizare în satele Moigrad şi Firminiş şi anumite extinderi în Mirşid şi Popeni pe străzi care nu au fost incluse în proiectul iniţial. Administraţia locală intenţionează să depună acest proiect la AFM sau PNRR dacă va fi deschisă o linie de finanţare în acest scop.

III. Proiect nou pentru introducerea rețelei de canalizare în Moigrad și Firminiș

Primarul Călin Bereschi este în permanență preocupat de a oferi cetățenilor din toate satele condiții de trai decente. Întreaga comună beneficiază de rețea de gaz, rețeaua de curent este extinsă în permanență, iar celelalte utilități – apa și canalizarea – sunt în atenția Primăriei Mirșid pentru a fi extinse.

Primarul Călin Bereschi lucrează la un proiect nou care prevede introducerea rețelei de canalizare și în localitățile Moigrad și Firminiș, astfel încât cetățenii din cele două sate să aibă acces la utilități și servicii publice de calitate. Proiectul va fi depus fie pe o finanțare europeană, fie pe un program de finanțare guvernamentală.

IV. Școlile din Popeni şi Mirşid, modernizate cu fonduri europene

Școlile funcționale din localitățile Popeni şi Mirşid sunt cuprinse pentru modernizare pe fonduri europene. Şcoala din Mirşid se va moderniza pe PNDL II, iar zilele acestea va fi selectat constructorul şi cât mai curând vor începe lucrările. Se vor investi aproximativ 1 milion de lei + TVA în prima fază. Totodată, Primăria Mirșid a pregătit documentaţia necesară pentru a obține finanțare pentru izolarea termică a clădirii, urmând ca proiectul să fie depus la AFM. Proiectul are o valoare de 1,37 milioane lei.

Cu privire la școala din Popeni, documentația este pregătită și se va reabilita clădirea din punct de vedere energetic. Proiectul va fi depus pe PNRR sau AFM. Totodată, şcolile din Mirşid sunt cuprinse într-un proiect comun cu Consiliul Judeţean Sălaj pentru dotarea cu mobilier şi echipamente digitale, tot pe fonduri europene, în valoare de 500.000 lei.

V. Lucrările la capela din Mirșid sunt finalizate

Primarul Călin Bereschi anunță că au fost finalizate lucrările la capela din satul Mirşid. Proiectul a fost realizat cu bani de la bugetul local (300.000 de lei), dar și cu sprijinul Secretariatului General al Cultelor (75.000 lei). Pentru completarea sumei au contribuit şi cetăţenii din localitatea Mirşid. Urmează recepţia lucrărilor.

În prezent se lucrează la construirea unei capele nou în satul Moigrad, investiție pentru care primarul Călin Bereschi a alocat de la bugetul local suma de 150.000 lei, urmând să fie suplimentată când este nevoie.

Planul primarului Călin Bereschi este ca într-o perioadă cât mai scurtă să construiască capele mortuare noi și în localitățile Popeni și Firminiș. Capela din Popeni se va construi în primăvara anului 2024, urmând ca apoi să înceapă lucrările și la capela din Firminiș.

VI. Comuna Mirșid este asfaltată în proporție de peste 95%

La capitolul infrastructură rutieră comuna Mirșid are drumurile, străzile și ulițele asfaltate în proporţie de peste 95%. Primăria Mirșid a câştigat un proiect pe PNI “Anghel Saligny” pentru asfaltarea a 3 km de străzi în Mirşid şi Popeni, dar și construirea unui pod lângă Şcoala din Popeni. Proiectul are o valoare de 5,5 milioane de lei.

“Avem toate avizele și am încărcat documentele în platformă, astfel încât să putem semna contractul de finanțare cu Ministerul Dezvoltării. Cel târziu în primăvară vom începe lucrările”, spune primarul Călin Bereschi.

VII. Centru medical integrat – proiect finanțat de Ministerul Sănătății

Primarul Călin Bereschi anunţă că s-au făcut paşi importanţi în cadrul proiectui ce prevede construirea unui Centru medical integrat, astfel că lucrările vor fi scoase la licitaţie în curând. Proiectul are o valoare de 200.000 euro, din cae 140.000 euro pentru construirea clădirii, iar diferența de 60.000 euro pentru mobilier și dotări cu echipamente medicale. Durata de execuţie pentru astfel de proiecte este de 12 luni.

“Ni s-a dat o derogare cu clauză suspensivă să putem avansa cu proiectul înainte de semnarea contractului de finanţare. Cred că la începutul anului viitor ar putea începe lucrările”, spune primarul Călin Bereschi.

VIII. Comuna Mirșid a atras 2 milioane de lei din PNRR

Prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), comuna Mirşid a primit finanţare pentru două proiecte. Este vorba despre reabilitarea energetică a dispensarului uman din Mirşid, cu o valoare de aproximativ 700.000 de lei.

„Avem contractul semnat pentru realizarea proiectului tehnic, după care se va începe execuția lucrărilor. Ne dorim ca lucrarea să fie finalizată în cursul anului 2024. În prezent în dispensar funcționează cabinetul medicului de familie, o farmacie și un cabinet stomatologic”, spune primarul. 

Un alt proiect cu finanțare prin PNRR este modernizarea căminului cultural din Moigrad, cu o valoare de 1,3 milioane de lei.

„Lucrările vor începe anul viitor, iar odată finalizate, toate căminele culturale din comună vor fi modernizate la ultimele standarde, astfel încât cetățenii vor avea la dispoziție locații pentru desfășurarea diverselor evenimente”, spune edilul Călin Berechi.

IX. Iluminatul public din Mirșid și Popeni va fi modernizat cu 1 milion de lei

Primarul Călin Bereschi a depus la Administraţia Fondului de Mediu un proiect pentru modernizarea iluminatului public în satele Mirşid şi Popeni. Valoarea proiectului este de 1 milion de lei, cu finanţare integrală. În cadrul proiectului vor fi amplasate 300 de lămpi noi cu tehnologie LED și sistem de telegestiune, în cele două sate. În prezent toată comuna este acoperită cu corpuri de iluminat cu LED.

X. Utilaje noi pentru întreținerea drumurilor și spațiilor verzi

Primăria Mirșid a câștigat o finanțare prin GAL fonduri europene pentru achiziția unor utilaje noi pentru cosirea mecanizată a vegetației de pe marginea drumurilor.

XI. Proiect de viitor – 1 milion de euro pentru drumuri agricole

Primăria Mirșid lucrează la noi proiecte de dezvoltare. În prezent administrația locală lucrează la un proiect ce privește modernizarea drumurilor agricole în valoare de 1 milion de euro. Proiectul prevede modernizarea a 5 kilometri de drum agricol în localitățile Firminiș, Popeni și Mirșid.

XII. Se pregătește construirea unui parc fotovoltaic

Primăria Mirșid lucrează la documentația necesară pentru a implementa un proiect ce prevede realizarea unui parc fotovoltaic. În prezent se măsoară terenul necesar construirii parcului fotovoltaic în suprafață de aproximativ 50 de hectare.


Bugetul local folosit cu eficiență maximă în beneficiul cetățenilor

Pe parcursul anului, administrația locală a reușit să întrețină și să pietruiască nu mai puțin de 2 kilometri de drumuri care asigură accesul la cimitirele din localitățile Mirșid, Firminiș, dar și pietruirea unui important drum agricol din localitatea Moigrad.
În anul care urmează, Primăria Mirșid își propune să folosească sumele de la bugetul local cu eficiență maximă pentru cetățeni. În acest sens, administrația condusă de Călin Bereschi are în plan construirea a cel puțin două parcuri de joacă în Mirșid și Popeni, realizarea de trotuare pe marginea drumului național pentru siguranța pietonilor și evitarea accidentelor.

Primar Călin Bereschi: “Vom încerca să găsim resurse financiare pentru toate investiţiile care s-ar preta în comuna Mirşid”

“Vom încerca să găsim tot timpul resurse financiare atât din bugetul local, cât şi din fonduri guvernamentale sau europene, pentru toate investiţiile care s-ar preta în comuna Mirşid. Cred că la ora actuală, comuna poate să treacă deja la acţiuni de înfrumuseţare a comunei şi mă refer la întreţirea spaţiilor verzi, construirea unor parcuri de joacă pentru copii. Până acum am finanţat alte lucrări mai importante. Anul viitor vrem să facem cel puţin două parcuri de copii, în cel mai scurt timp.

Cu ajutorul bunului Dumnezeu şi cu o colaborare cât mai bună cu angajaţii Primăriei şi cu locuitorii comunei, dorim să ducem la bun sfârşit lucrările pe care le-am început şi lucrările care vor începe, astfel încât comuna să arate cu fiecare an care trece, tot mai bine, pentru ca cetăţenii să beneficieze de cât mai multe facilităţi şi de un confort cât mai ridicat. Să dea Domnul să fie bine, pace, linişte şi înţelegere!”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *