Rețea de drumuri forestiere modernizată și extinsă la Zalău
Marți, 3 noiembrie 2020, a fost efectuată procedura de recepție la obiectivul de investiții “Modernizarea și extinderea rețelei de drumuri forestiere din Municipiul Zalău”, proiect finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, în valoare de 7.956.455,53 lei.
În cadrul acestui proiect au fost executate lucrări pe o lungime totală de 15.370 metri, din care pe 13.420 m. lucrări de modernizare a drumurilor existente și pe 1.950 m. lucrări de extindere. Principalele lucrări constau în amenajarea drumurilor rutiere și execuție dispozitive de scurgere a apelor, podețe, platforme încrucișate, platforme de depozitare, borne kilometrice și hectometrice și indicatoare pentru orientarea și reglementarea circulației.
Tronsoanele pe care au fost efectuate lucrări de modernizare și extindere sunt:
➡️Drum auto forestier Meseș (Cabana Pionierilor) – 5.820 metri
➡️Drum auto forestier “Meseș II” – 4.200 metri (din care 1.400 m. drum nou)
➡️Drum auto forestier Aghireș Cățelușa – 5.350 metri (din care 550 m. drum nou).
Executantul lucrării este SC Athos Com SRL.