Reținut de polițiști și arestat de magistrați, pentru furt calificat
Vineri, 27 septembrie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Jibou au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 19 ani, din localitatea Călacea, cercetat penal pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în seara zilei de 23 septembrie a.c., tânărul ar fi pătruns fără drept într-o locuință din localitatea Călacea, folosind chei mincinoase, de unde ar fi sustras o boxă și mai multe articole vestimentare, cauzând un prejudiciu de aproximativ 2.500 de lei.
Tot astăzi, 27 septembrie a.c., acesta a fost prezentat unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou, cu propunere de arestare preventivă.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Jibou a admis propunerea procurorului și a emis, pe numele tânărului, un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările în cauză sunt continuate de polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Jibou, sub supravegherea unității de parchet competente, în vederea documentării întregii activități infracționale a celui în cauză.
_Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție._