Reuniune de lucru a echipei interinstituţionale judeţene antitrafic Sălaj
Instituţia Prefectului Sălaj a organizat, vineri, în colaborare cu Centrul Regional Împotriva Traficului de Persoane (CRITP) Cluj Napoca, o reuniune de lucru a echipei interinstituţionale judeţene antitrafic Sălaj.
La întâlnire au fost prezenţi subprefectul judeţului Sălaj, Adriana Sabou, coordonatorul CRITP Cluj Napoca, Augusta Bora, alături de reprezentanţi ai instituţiilor publice din Sălaj cu atribuţii în domeniu.
În cadrul reuniunii de lucru, a fost discutat şi analizat rolul fiecărei instituţii în punerea în aplicare a Mecanismului Național de Identificare și Referire a Victimelor Traficului de Persoane, document adoptat prin Hotărâre de Guvern, la începutul acestui an.
“Chiar dacă Sălajul este un judeţ mic, inclusiv din punct de vedere infracţional, asta nu înseamnă că este ferit de fenomenul traficului de persoane, un flagel ce afectează oameni de toate vârstele, genurile și clasele sociale. Am însă convingerea că echipa interinstituţională existentă la nivel judeţean îşi ia rolul în serios şi va fi una cu adevărat funcţională şi eficientă în ceea ce înseamnă gestionarea problemei traficului de persoane şi a consecinţele lui”, a precizat, în cadrul întâlnirii de vineri, subprefectul Adriana Sabou.