România învinge Estonia cu 3-0 în preliminariile Europenelor Under 17
ROMÂNIA – ESTONIA 3-0 ÎN PRIMUL MECI AL PRELIMINARIILOR CE UNDER 17
Naționala Under 17 a României a debutat cu o victorie în grupa C a preliminariilor Campionatului European.
La Ploiești, echipa noastră a învins cu scorul de 3-0 (25-21, 25-15, 25-22) Estonia și așteaptă cu încredere meciul de sâmbătă cu Israel (ora 19.00).
Cu 19 puncte, Daniel Chițigoi a fost cel mai bun jucător al echipei noastre și al meciului. A fost urmat de Șerban Stinea, cu 8 puncte, și de Radu Zbengheci, cu 7.
”Jucătorii au intrat cu emoții în meci, dar și-au revenit de la jumătatea primului set și totul a mers conform planului. Meciul cu Israelul va fi diferit, pentru că au un alt stil de joc, sunt mai rapizi. Sper ca și sâmbătă să fim la fel de fericiți după meci”, a declarat antrenorul României, Marius Lazăr.
Tot vineri, Rusia a învins cu scorul de 3-0 pe Israel.