Rusia a început războiul în Ucraina. Putin a anunțat în zori o „operațiune militară”

Preşedintele Vladimir Putin a anunţat joi în zori o operaţiune militară în Ucraina, pentru a-i „apăra pe separatiștii” din estul țării. Au fost raportate explozii în Odesa, Mariupol, Harkov, Nipru, Kramatorsk și la aeroportul din Kiev.

HotNews.ro transmite LIVETEXT desfășurarea evenimentelor:

09.18 Ambasada Suediei se mută din Kiev la Liov, anunță autoritățile suedeze, în contextul în care trupele ruse au invadat Ucraina.

09.17 Încă 40 de soldați americani au ajuns joi dimineața în Letonia, anunță armata citată de Reuters. În total încă 260 de soldați americani vor ajunge în țara baltică.

9.15 Șoc pe burse joi dimineața pe fondul războiului din Ucraina. Prețul petrolului a ajuns la 100 de dolari pe baril

09.00 Imagini cu fragmente dintr-o rachetă de croazieră ce s-ar fi prăbușit pe un bulevard din Kiev circulă pe Twitter:

 

8.40 Avion militar ucrainean, interceptat de avioane F-16 românești / Avionul de tip Suhoi 27 a aterizat la Bacău

8.36 Ce este legea martiala instalată de Volodimir Zelenski în Ucraina și ce presupune

8.26 Ambasadorii celor 30 de ţări membre NATO se vor reuni de urgenţă joi dimineaţă la Bruxelles în urma operaţiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei, a anunţat un purtător de cuvânt al Alianţei, conform Reuters și AFP.

8.22 Imaginea dimineții de joi când Vladimir Putin a dat ordin de lansare a atacului asupra Ucrainei este aceea a unei capitale din inima Europei, Kievul trezindu-se astăzi în plină stare de urgență. Sirenele au sunat în capitala Ucrainei avertizând lumea să se adăpostească.

8.19 Primarul din Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina, a îndemnat cetățenii să stea acasă, spunând că sunt semnalate explozii în toată țara.

08.14 Forțele Armate Ucrainene susțin că au doborât cinci avioane rusești și un ecliopert militar rusesc în estul Curainei, în apropiere de Luhansk.

08.10 Bursa de la Moscova a anunțat joi că a suspendat tranzacționarea pe toate piețele sale, până la o nouă notificare, conform CNN.

08.08 Cancelarul Germaniei Olaf Scholz a reacționat și el pe twitter, afirmând că trăim o zi întunecată a istoriei Europei. ”Rusia trebuie să înceteze imediat acțiunile militare”.

08.03 Boris Johnson spune că Marea Britanie şi aliaţii vor răspunde în mod hotărât. ”Sunt îngrozit de evenimentele înspăimântătoare din Ucraina”.

08.00 Rusia ar fi lansat mai multe atacuri care au țintit în special aeroporturile și infrastructura militară astfel încât să-și asigure superioritatea aeriană. Explozii au avut loc chiar și pe un aerodrom militar din vestul Ucrainei, la 50 de km de granița cu Polonia:

07.40 HARTĂ – Atacurile Rusiei:

Harkiv, Dnipro, Mariupol, Kiev și Odesa sunt doar câteva din orașele vizate de atacurile rusești de joi dimineața.

Dincolo de exploziile auzite lângă orașe, bombardamente ar mai fi avut loc și în apropiere de alte baze militare precum Chuguev, Myrohorod, Kramatorsk, Vasylkiv.

Livemapua.com, un serviciu care documentează atacurile conflictului ruso-ucrainean încă din 2014, a publicat o hartă cu locurile unde au fost raportate până la această oră atacuri.

07.32 Rusia spune că vizează infrastructura militară a Ucrainei cu „arme de înaltă precizie”

„Infrastructurile militare, sistemele de apărare aeriană, aerodromurile militare și aviația forțelor armate ucrainene vor fi stopate cu arme de înaltă precizie”, a transmis Ministerul rus al Apărării, citat de agenția TASS.

07.30 Scopul operațiunii militare ofensive rusești este distrugerea statului ucrainean, confiscarea prin forță a teritoriului ucrainean și stabilirea controlului ocupațional, transmite Ministerul de Externe al Ucrainei, care cere comunității internaționale să acționeze imediat: „Doar acțiunile unite și decisive pot opri agresiunea lui Vladimir Putin împotriva Ucrainei”.

07.23 Președintele SUA Joe Biden a discutat cu puțin timp în urmă cu președintele Volodimir Zelenski despre pașii care vor urma și despre reuniunea de urgență a Consiliului de Securitate al ONU.

07.20 Uniunea Europeană condamnă fermn atacul nejustificat al Rusiei asupra Ucrainei,

a transmis președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

07.16 Sirenele de avertizare anti-borbardamente răsună în capitala ucraineană Kiev

7.15Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat joi introducerea legii marţiale în toate teritoriile ţării, după ce Vladimir Putin a declarat în zori începerea unei „operaţiuni militare” în Ucraina, conform Reuters.

7.11 Trupele rusești au ajuns în Odesa în timp ce altele se îndreaptă spre Kharkiv. Anunțul a fost făcut de ministrul ucrainean de interne.

7.03Mai multe imagini video au apărut pe rețelele sociale cu ceea ce par a fi rachete de croazieră în zbor deasupra Ucrainei.

7.02 Președintele american Joe Biden a avut o convorbire omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, scrie AFP.

Biden „tocmai a discutat cu Zelenski”, a informat un purtător de cuvânt al Casei Albe, adăugând că detalii privind discuția vor fi oferite mai târziu.

7.01 Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, face apel la Consiliul național de securitate și apărare să declare legea marțială, scrie BBC.

 

06.57 Zboruri anulate joi dimineață pe aeroporturile din marile orașe din sudul Rusiei, din apropiere de Ucraina. Agențiile de presă ruse relatează că zborurile au fost anulate pe aeroporturile din Rostov-pe-Don, Krasnodar, Soci și Anapa, toate situate în apropiere de granița cu Ucraina sau pe litoralul Mării Negre.

06.54 „Acest conflict trebuie să se oprească acum”, a reclamat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, după o reuniune de urgență a Consiliului de securitate.

„Președinte Putin, în numele umanității, aduceți-vă trupele înapoi în Rusia!”, a implorat șeful ONU, vizibil afectat de anunțul lansării unei operațiuni militare în Ucraina, chiar în timpul desfășurării acestei ședințe de urgență a Consiliului.

„Este cel mai trist moment al mandatului meu ca secretar general al Națiunilor Unite”, a adăugat Guterres.

06.50 Un proiect de rezoluție ce condamnă Rusia va fi depus de SUA la ONU, votul e așteptat vineri

SUA vor depune joi un proiect de rezoluție pe masa Consiliului de securitate al ONU, care va condamna Rusia pentru „războiul” din Ucraina, a anunțat ambasadoarea americană la ONU, Linda Thomas-Greenfield.

„Putin a livrat un mesaj de război într-o desconsiderare totală față de responsabilitatea acestui Consiliu. Este o gravă urgență. Consiliul va trebui să acționeze și noi vom pune pe masă o rezoluție”, a spus ea.

Un oficial american a precizat pentru AFP că un vot pe acest proiect de rezoluție este așteptat în principiu vineri.

06.45 Premierul Nicolae Ciucă: Vom gestiona în mod adecvat implicațiile acestei situații, inclusiv din punctul de vedere al eventualelor efecte economice, energetice sau al migrației

06.40 Ministrul ucrainean de externe face un apel disperat: Lumea trebuie să-l oprească pe Putin

06.30 Luați-vă lucrurile de strictă necesitate și mergeți în cel mai apropiat adăpost, le-a recomandat joi Ivan Sokol, directorul departamentului de protecție civilă al Administrației Regionale Harkov, scrie presa locală.

06.27 VIDEO Instalații militare din Ucraina sunt lovite de rachete, iar o operațiune de debarcare a trupelor ruse la Marea Neagră și Azov este în desfășurare.

06.25 ​Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a condamnat joi dimineață „atacul nesăbuit și neprovocat” al Rusiei împotriva Ucrainei, avertizând că acesta pune în pericol „nenumărate” vieți omenești.

06.18 Cetățenilor din zonele atacate li se recomandă să- ia lucrurile de strictă necesitate și să meargă în adăposturile speciale

06.12 Ucraina și-a închis spațiul aerian pentru avioanele civile

6.09Agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei va fi întâmpinată cu cea mai puternică reacție a comunității internaționale, a transmis președintele Klaus Iohannis. El spune că „niciun cetățean al României nu are motiv să se teamă”.

6.04 La scurt timp după discursul ținut de Vladimir Putin joi dimineață, prețul barilului de petrol a depășit 100 de dolari, iar Bursa din Hong Kong a scăzut cu peste 3%.

5.55 Și Reuters scrie că focuri de armă au fost auzite joi dimineață în apropierea aeroportului Boryspil din Kiev. De asemenea, au fost auzite și mai multe explozii în alte locuri din capitala ucraineană, la scurt timp după ce Rusia a anunţat o operaţiune militară în Ucraina, a scris Interfax, conform Reuters.

05.54 Președintele SUA denunță „atacul nejustificat” al Rusiei asupra Ucrainei. Joe Biden a denunțat „atacul nejustificat” al Rusiei asupra Ucrainei, transmițând într-un comunicat:

  • „Președintele Putin a ales (să lanseze) un război premeditat ce va antrena suferințe și pierderi umane catastrofale”
  • „Rusia, de una singură, este responsabilă de moartea și distrugerea pe care acest atac le va provoca”

5.48 Agenția de presă Reuters citează un martor care spune că a auzit o explozie în provincia Belgorod din sud-vestul Rusiei, care nu este departe de granița cu Ucraina.

5.19 Echipa CNN din Kiev spune că aude mai multe explozii puternice în apropiere de Kiev, capitala Ucrainei.

………………..

„Am luat decizia unei operațiuni militare”, a anunțat Vladimir Putin într-o declarație surpriză la televiziune, susținuță cu puțin timp înainte de ora 05.00.

Putin a denunțat încă o dată un „genocid” orchestrat de Ucraina în estul țării și a adus ca argument apelul la ajutor făcut de separatiști în cursul nopții, precum și politica agresivă a NATO față de Rusia și al cărei instrument ar fi Ucraina.

Putin le cere ucrainenilor „să depună armele”

Liderul de la Kremlin se adresează totodată soldaților ucraineni, spunându-le: „Vă cer să depuneți armele”, dându-le apoi asigurări că astfel vor putea „părăsi câmpul de luptă fără impedimente”.

Vladimir Putin a mai susținut și că nu vrea o „ocupare” a Ucrainei, ci o „demilitarizare” a sa.

Putin: „Nu vă amestecați”

Apoi, el se adresează celor „care vor încerca să interfereze cu noi (…), trebuie să știe că răspunsul Rusiei va fi imediat și va duce la consecințe cum nu ați mai văzut”.

„Sunt sigur că soldații și ofițerii Rusiei își vor îndeplini datoria cu curaj”, a mai spus el, adăugând că securitatea țării este garantată”.

Putin nu a oferit însă detalii privind amploarea acestei operațiuni militare în Ucraina, dacă va fi limitată la estul țării sau va fi mai extinsă.

Explozii auzite la Kiev

În același timp, echipa CNN din Kiev a anunțat că a auzit explozii în apropierea capitalei Ucrainei.

Explozii puternice auzite în Kiev au fost raportate și de jurnaliștii AFP. Potrivit acestora, cel puțin două explozii au răsunat în centrul orașului, declanșând alarmele mașinilor.

Explozii au fost raportate și în Harkiv, al doilea oraș ca mărime din Ucraina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *