Sălăjean cu mandat european de arestare, identificat de polițiștii din cadrul IPJ Sălaj
La data de 11 decembrie a.c., în urma activităților investigativ-operative și a verificărilor efectuate, polițiștii din cadrul Inspectoarului de Poliție Județean Sălaj au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea și un mandat de arestare preventivă.
Astfel, în urma activităților desfășurate, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au identificat un bărbat de 30 de ani, din municipiul Zalău, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare.
Acesta a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier.
Bărbatul a fost condus și predat reprezentanților Penitenciarului Satu-Mare, în vederea executării pedepsei.
Totodată, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Sărmășag au efectuat o serie de verificări și investigații, care au condus la identificarea unui tânăr de 26 de ani, din municipiul Zalău, pe numele căruia exista un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Acesta a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate pentru o perioadă de 2 ani și 6 luni, pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul rutier.
Tânărul a fost condus și predat reprezentanților Penitenciarului Satu-Mare, în vederea executării pedepsei.
De asemenea, în urma activităților investigative desfășurate, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Sânmihaiul Almașului au identificat un bărbat de 40 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, pe numele căruia, în cursul zilei, a fost emis un mandat de arestare preventivă.
Bărbatul a fost condus și predat polițiștilor din cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă Sălaj pentru executarea măsurii.